Pure evil.

E o zi ca oricare alta. [Mă rog, nu chiar. La mulţi ani Cezărel, La mulţi ani Uana! ] Iar eu… Eu sunt un om răcit ca oricare altul. Şi aşa răcită cum sunt mă decid să cobor să cumpăr o revistă şi-o sticlă de Cola.. aşa cum fac toţi oamenii suferinzi de altfel, chit că afară e o vreme de ţi-e frică să te uiţi pe geam. Mă îmbrac, mă deodorantez, că deh, îmi place să cred că trăim într-o lume civilizată, număr banii, îmi iau inima-n dinţi şi cobor. Dau un noroc cu domnul Vânt, domnişoara Picătură-de-Ploaie îmi dezmiardă obrazul, scap o înjurătură printre dinţi în loc de bună ziua şi purced spre chioşcul de ziare, poate poate îmi iese şmecheria şi n-am coborât degeaba.

Pe dracu.

Nenea n-are ce-mi trebuie. Oftez, şi călare pe-o pală de vând o iau agale înapoi către casă, cu escală la magazinaşul de pe zonă pentru mult râvnitul suc. Între două strănuturi, un băga-mi-aş picioru’ şi-un tras pe de nas, iau produsul de mânuţă şi ajung la scara blocului. Ei bine… aici îmi aduc aminte că sau interfonul sau cartela mea este stricată. Shiet, îmi spun, aşa cum şi-a spus şi Cristi post-căzătură şi încep. Ce încep? Să bag cartela. *bip* *bip* *bip* *bip* *bip* şi uşa rămâne închisă. Eu în hanorac, vântul vânt, ploaia ploaie, trecătorii de sub umbrelă miraţi de proasta în roşu care se joacă la interfon.

*hapciu*

Aşadar, după vreo 10-15 minute de sex cu interfonul, în care culmea, n-a ieşit nici un vecin din scară, deşi de obicei mişună toţi de nu-ţi vine să crezi, decid să sun la cineva să-mi dea drumul în scară. Pe această cale, mulţumesc Gabi, că m-ai salvat de crâncenul frig de-afară, scutindu-mi plămânii de gravele afecţiuni ce-ar fi urmat dacă aş mai fi stat mult în compania amicului Vânt.

*bip* lua-l-ar dracu.