Overdose.

August 9, 2008

Heavens. Heavens, heavens, heavens. Anul trecut pe vremea asta după ce-au trecut pe lângă noi B’estival, Coke Live şi Delta Music Fest şi tinerii români încă se frecau la ochi, neştiind ce i-a lovit, se mai vehicula un numar de concerte, însă destul de mic, aşa.. pentru toamnă. Adică în afară de un Black Eyed Peas în septembrie şi un Muse tot pe-atunci nu prea ştiu ce-a mai fost aşa.. major. Poate am uitat eu totuşi. Însă. Anul ăsta a fost cea mai mare paranghelie posibilă pe planul ăsta. Lăsând la o parte tot pampam-ul cu B’estul, care a adus, nu zic, am avut o grămadă de concerte aşa.. de sine stătătoare, pe care nici să le enumeri nu cred că poţi fără să dai un Google search.

Nu sunt eu fană Metallica, dar totuşi prezenţa lor aici e mindblowing. Din aceeaşi gamă au fost şi Judas Priest şi Iron Maiden. Toate astea pe parcursul unei singure luni. A fost Patrice. Kronos Quartet. Stereophonics. Roisin Murphy. Amon Tobin. Massive Attack. Unkle. Jazzanova. Nouvelle Vague. Alanis Morissette. Lenny Kravitz. Buena Vista Social Club. Goldfrapp. Kylie Minogue. Manu Chao. Fatboy Slim. Băi, glumeşti?

Şi să zici că s-ar încheia aici. Ai spune gând la gând cu veselie cu Tori Amos un hei.. *pretty good year*, ai zâmbi împăcat, şi-ai aştepta nerăbdător să vezi ce mai apare. Atâta tot că în România anului 2008 nu trebuie să aştepţi prea mult ca să-ţi cadă orice fel de plombă ai avea, de-o fi de aur, de-o fi argintie, de-o fi ceramicizată. De ce zic asta? Pentru că în afara faptului că-s dEUS [şi încă vreo câţiva gen Apocalyptica, Jean Luc Ponty şi aşa mai departe] la Stuf [doamne ce afişe urâte], mai sunt pe rol încă vreo 10 concerte. Pe următoarele două luni. OVERDOSE!

S-o ardem cronologic? Hai s-o ardem cronologic.

Parov Stelar buei. Fain om el aşa. Pentru gust sugerez Powder şi Chambermaid Swing. El e iiimediat, în 14 august, în club Fratelli din Bucureşti. Nu ştiu nimic de bilet, însă ştiu că dacă eşti mai de prin vest şi nu ai chef să faci un drum până în Bucureşti, acelaşi tânăr Parov va fi şi în Oradea, în clubul Bali, pe 25 octombrie. We can tour Romania with him şi să fim nişte veritabili groupies! 😀

Mai departe. Cine? Faithless. Da, încă o dată. Când? Luna asta, imediat, ţac pac. În 22 august în parcul Izvor în Bucureşti. Cel puţin aşa zice-se pe last.fm. Nu am primit confirmări oficiale alde feeder încă, dar în principiu dacă zice last.fm’ul aşa ar trebui să fie. 😛

Duuupă care avem primul eveniment HappyFish -> ElectroFish. Ce se întâmplă la ElectroFish? ai putea întreba tu. Păi ce să se-ntâmple.. vin reprogramaţii Audio Bullys şi Birdy Nam Nam. Se mai dă şi apă moca în caz că te agiţi prea tare pe-acolo şi eşti la un pas de leşin. 😀 Toată chestia are loc la Arenele Romane în 29 august şi te face 70 de RON. Dar e bun! Zău!

Şi uite-aşa vine luna septembrie, când avem nu unul, nu două… ci chiar cinci evenimente faine. În primul rând poţi să dai o tură prin 12 septembrie în Fabrica pentru o treime din Telepopmusik. Adică pentru Antipop. DJ Antipop. Toată treaba e sub semnătura Blame It On London care a mai cuprins până acum şi DJ set-uri de Leeroy Thornhill [Prodigy] şi DJ First Rate [Morcheeba]. Să trăim!

Şi acum voi face o pauză că deja ne cam lungim şi nu prea-i bine. 😛 Facem în câteva ore un overdose no. 2, că mai e de zis mamă-mamă.

Stay tuned. ^_^

Advertisements

Republik? Rekino?

August 7, 2008

De un an şi ceva [sunt întârziată, deh] cumpăr lunar Republik. Pentru articole, pentru redactori, pentru imagini, pentru review-uri, pentru idei. M-am uitat la filmele oferite, am povestit oamenilor despre ea, am aflat de trupe noi, le-am dat mai departe, am luat-o cu mine pe tren să-mi aline suferinţele, mă-nţelegi. S-a format o adevărată legătură între noi. Şi când m-am dus în data de 15 iulie [atunci apărea pe piaţă] la chioşcul de ziare să cumpăr noul număr, aflu cu stupoare că n-a venit. Mă scarpin nedumerită în cap, ce să se-ntâmple dom’le, ce-i cu revista?

După ce mă uit pe nişte site-uri aflu următorul lucru:

Na chestie. Pare-se că după nişte discuţii mai incendiare aşa între redacţie şi board-ul Republik, ăştia primii şi-au făcut bagajul şi au început proiectul nou Rekino (beta :>). Care proiect constă practic într-o revistă online, un blog, if you wish, pe care scriu aceiaşi Alex Leo Şerban, Anca Grădinariu, Carmen Mezincescu, Paul Breazu, Cristi Mărculescu, şi aşa mai departe că n-am răbdare să-i scriu pe toţi 😀 . Şi scriu tot despre filme şmechere şi muzică de pus pe player, atâta tot că e “pă net” toată chestia.

Pe de-o parte mă bucură treaba asta. Pentru că, o dată, e moca, dup-aia pentru că e accesibilă cam pe peste tot, mai ales dacă ai laptop şi internet mobil [aşa ca mine. 😛 ] şi nu în ultimul rând pentru că e updatată constant. Zilnic even. Pe de aaaaaaltă parte, nu m-am plâns niciodată de preţul revistei şi nu m-a deranjat să dau cei 9 RONI pe ea, apoi, nişte foi într-o copertă sunt mai uşor de cărat după tine decât e un laptop cu internetul lui mobil cu tot şi nu în ultimul rând, se duce naibii senzaţia aia mişto când rupi folia aia de plastic, admiri coperta, deschizi revista, o miroşi şi începi să frunzăreşti de nebun să vezi ce filme / trupe faine au mai descoperit oamenii ăştia.

Ce pot să zic. Mazeltov Rekino, la un trai cât mai lung şi la o primă ediţie printată cât mai rapidă!

Shivers.

August 7, 2008

Ştiu că probabil toată lumea a citit măcar un post până acum despre concertul Massive Attack de sâmbătă, dar fac asta pentru mine. Cu toată întârzierea datorată lipsei internetului [ce ţi-e şi cu tehnologia], tot mută sunt când mă gândesc la concertul ăsta. De ce? Păi din cauza ei:

Şi a ei:

Şi a lor:

Şi zdaiseama că şi a lui şi a celor ca el:

Mă bucură foarte mult faptul că m-am ţinut de cuvânt în ceea ce priveşte acest concert. Pentru prima oară am spus că mă duc şi m-am dus. Până acum diverse lucruri m-au tras înapoi, tot felul de scuze d-astea penale care nici nu merită menţionate. Dar după cum zice un post de mai jos: Massive Attack, coaie! Am ales cel mai bun mod posibil să deschid experienţele concertistice.. Nu cred că va fi detronat prea curând ce-au făcut oamenii ăştia.

Nu au cântat Angel. Însă au cântat Risingson. Mezzanine. Karmacoma. Safe From Harm. Inertia Creeps. Teardrop. Unfinished Sympathy. A fost una dintre cele mai faine experienţe pe care le-am trăit, şi jur că dacă la sfârşit pe simpatie ar fi început să plouă.. nu ştiu.. i could have died and went to heaven. Just like that. Puf, even.

Nici nu ştiu de unde să încep. De la tânărul fumat din zonă care se minuna că vede stele căzătoare? De la lumini? De la Yolanda [care deşi a cântat cum a cântat şi s-a mişcat cum s-a mişcat, tot s-a găsit un bou pe lângă mine să ţipe “doamne bă câta vaca!”. Mai avem de evoluat pare-se]? De la apariţia angelică Stephanie cu chitara ei albă care a făcut ca 10.000 de oameni să amuţească total în timp ce cânta “Teardrop on the fire / Fearless on my breath”? De la cele două (!) seturi de tobe? De la “Like a soul without a mind, in a body without a heart, I’m missin’ every part” sau de la “I was looking back at you to see if you were looking back at me to see me looking back at you”? De la mesajele care se perindau în limba română pe ecranul de 2 metri din spatele scenei? De la începutul Unfinished Sympathy când am simţit că îmi cedează genunchii? Cum poţi începe să vorbeşti despre un asemenea concert?

Ai zice că sunt uşor impresionabilă – heck – este singurul la care am fost până acum; însă mulţi oameni mai umblaţi ca mine au spus că este de departe cel mai bun concert pe care l-au văzut. Întrebarea care se pune este.. cum realizezi aşa ceva? Şi cu atât mai mult.. How can you top that? N-am simţit nici foame, nici sete, nici cald, nici frig şi în fond cum ‘mnezeu să simţi altceva decât ce e acolo pe scenă, respectiv ce e în jurul tău? Mii de oameni care stau hipnotizaţi şi-i ascultă pe ăia de-au pus primu’ bolovan la trip-hop. Mii de oameni care dau din cap la unison pe ritmurile Inertia Creeps. Mii de oameni care nu clipesc ca nu cumva să rateze vreo secundă din ce au de oferit masivii. Şi Doamne câte au mai oferit într-o oră şi-umpic de prestaţie. Nimic nu se compară cu sentimentul ăla bestial de ţi se urcă inima în gât când se termină o piesă şi simţi primul acord, prima bătaie de tobă, simţi începutul ăla atât de familiar, şi după un moment de linişte în care conştinentizezi ceea ce urmează să înceapă, sari cât poţi de tare şi strigi cu mâinile în sus de parcă nimic altceva nu ar mai conta în momentul ăla. Dar de fapt nimic altceva nu mai contează.

Here… Bite on this:

and.. on this:

Încă sunt în euforia post-concert şi voi fi aşa mult timp de-acum încolo. Mă uit pe youtube la clipuri, caut poze în google, povestesc tuturor cât de tare a fost, trag câte-o privire din când în când la brăţară şi ascult Massive Attack pe repeat până îmi cad urechile. Dar hei. Cum altcumva aş putea fi?