nightlite.

June 5, 2010

N-am mai scris pe blogul ăsta din 18 ianuarie. Adică de aproape 5 luni. Ai spune că ce știi ce ocupată am fost, sau câte am făcut, de n-am reușit să scriu două rânduri pe a mea dragă pauză. Și într-adevăr, mi-am umplut timpul cu o grămadă de chestii mai mult sau mai puțin productive, însă adevărul e că efectiv nu mi-a venit să apăs pe butonul new post. Sau dacă mi-a venit, vedeam foaia albă și cursorul clipind și mi se bloca mintea, necrezând că am ceva interesant de zis.

Însă seara trecută m-a atins într-un asemenea fel încât nu pot să nu scriu câte ceva despre ea. Până pe la ora 23.30, marele eveniment de ieri a fost că am dat ultimul examen din facultate. Și l-am dat bine și totul bun. Ei, de la 23.30 încolo, nu mi-a mai păsat nici de examene, nici de FCRP, nici de nimic din viața serioasă de adult în devenire pe care ar trebui cică s-o am.

De ce? Pentru că la 23.30 a urcat pe scenă domnul Simon Green, cu ai săi prietenari, adicătelea minunea numită Bonobo. Și știi cum e, că ești eager beaver înaintea unui concert și-ți închipui c-o să fie mișto, dar Dumnezeule mare, mereu e mai bine. Mult mai bine. Și totuși, până să mă apuc să defulez aici, se impune un big up, big up, dragoste mare și îmbrățisări puternice către oamenii cu care am împărtășit experiența și cu care m-am bucurat de minuni: Carmen, Șopov, Chelu, Lin, Babeșel, Ana, Nadia și Cătălin – ăla cu tobele.

N-o să mă apuc să-ți povestesc acum de warm-up și de cum i-am vărsat berea proaspăt cumpărată a lui Babeș, sau despre dureri de picioare și nevoi fiziologice, sau despre grămada de oameni cunoscuți pe care i-am văzut acolo. Nu. Pentru că toate chestiile ăstea sunt nimic comparativ cu ce-a urmat.

Au urmat ei. Simon Green, Andreya Triana, tobarul, chitaristul, basistul, tipu’ de la clape, flautistul-care-era-în-același-timp-și-saxofonist, saxofonistul-care-era-în-același-timp-și-flautist. Au urmat ei și mi-au luat stomacul și l-au făcut ghem.

Știi că sunt concertele ălea unde te agiți și sari și dansezi și râzi la stele și nu mai poți de atâta energie. Ei, pe ăsta nici să vreau nu l-aș putea încadra acolo. P-ăsta îl pun sub eticheta – frumos – așa cum pusesem acum 5 luni Rabbit Heart. A fost pur și simplu dumnezeiesc, pe cuvânt. A fost flaut și saxofon și ritm leneș și lumini și stele și zâmbete tâmpe și cea mai minunată briză care-ți putea trece prin păr mângâindu-ți pielea și îmbrățișări și priviri prostite de minunăția care se petrecea pe scenă.

A fost Recurring fără genunchi, a fost The Keeper într-o îmbrățișare strânsă, a fost Nightlite cu ochii mari, au fost Days To Come și Between The Lines cu ”vai vaaai vaaai nuuuu nu cred nuuu nuuu vaaai”-ul meu caracteristic, a fost Ketto cu fum de țigară în aer și Kiara cu mirosuri de verde, a fost Stay The Same cu nod în stomac  și Transmission cu oameni dragi la telefon.

Și peste tot pe unde mă uitam în jur toată lumea plutea și se mișca lin dintr-o parte-n alta complet magnetizată de sunet. Și oamenii se îmbrățișau și aplaudau. Și în timpul pieselor era liniște de mormânt, pentru ca la final toți să aplaude și să fluiere ca și cum asta ar fi fost ultima ocazie în care ar fi putut aplauda și fluiera. Și pe cuvântul meu că nu se putea găsi un mod mai frumos prin care să-mi petrec finalul ultimei sesiuni din facultate.

Și ceea ce mă bucură cel mai mult este că am putut să împărtășesc totul cu tine.

Advertisements

Wishes come true. :D

February 15, 2009

Placebo vin din nou la Bucureşti. De data ast a am suficientă minte încât să strâng bani şi să merg să-i văd. Whoop dee doo! 😀

Placebo

Placebo

Treaba se întâmplă la Romexpo în 21 iunie şi basicly va costa sau 100 RON [gazon B] sau 175 RON [gazon A].

Tu la care-ţi iei? 😀

Mai ştii faza aia anul trecut când venea Laurent Garnier în Studio Martin?

Na aparent faza se repetă – minus bucata cu Studio Martin – în 14 martie, zice-ne Chestionabil.

Toată lumea se întoarce frate, Roisin, Nouvelle, Parov Stelar, Buena Vista şi-acum şi conu’ Garnier. Totu’ bun! 😀

Love Will Tear Us Apart.

November 26, 2008

M-a lovit o chestie: m-a lovit că eu simt trecerea timpului foarte intens în concerte. Nu o dată m-am surprins realizând cum trece fiecare secundă dintr-o melodie, realizând cum se duc momentele unul câte unul, realizând că aş vrea să existe un buton mare de pauză, sau de rewind de altfel, care să-mi permită să analizez fiecare mişcare, fiecare sunet, fiecare instrumentist, care să-mi permită să prelungesc cât se poate de mult euforia aia unică, stare pe care o trăiesc de fiecare dată când văd o trupă cântând live. Acelaşi lucru mi s-a intâmplat şi sâmbătă seara, când am fost cu Onuk, Nona, Dinică, Chiti şi Dinculeţ să vedem Nouvelle Vague.

Cum a fost Sala Palatului? Cu scaune, ca de obicei. Chestie total imbecilă şi enervantă atât pentru public cât şi pentru oamenii ăia faini care se perindă pe scenă. Ce s-a întâmplat la Thievery Corporation s-a întâmplat şi la Nouvelle Vague şi probabil o să se întâmple şi la Tricky diseară: ăia de cântă o să-i roage pe ăia de stau jos să se ridice naibii în picioare că totuşi, nu se uită pe ProTV la un film mediocru, ci se află la un concert în faţa unor oameni care cine ştie când mai aterizează prin România.

“Just because you have seats doesn’t mean you have to use them!”

…spunea una din fete înaintea celei mai energice piese Nouvelle Vague. Dar să lăsăm la o parte critica unuia dintre puţinele locuri din Bucureşti unde se poate desfăşura un concert pe timp de iarnă şi să trecem la the actual show.

Duamne! :X

Cum să scrii un post despre Nouvelle Vague fără să le pomeneşti pe ele?

Fetele.

Mélanie Pain şi Nadeah Miranda. Adică aia brunetă şi aia blondă. Băăăi tată, geniale au fost, pe cuvântul meu. M-au făcut să realizez că atunci când te gândeşti “Nouvelle Vague” nu te gândeşti atât la coveruri după piese punk din anii ’80 cât te gândeşti la franţuzoaice bune care-ţi cântă de te fac să uiţi de piesele originale. S-au completat una pe cealaltă. Una îmbrăcată în alb, alta în negru; una sălbatică şi senzuală, alta inocentă şi boemă (şi totuşi, cel puţin la fel de senzuală ca prima). Amândouă de-a dreptul seducătoare.

Nu îmi dau încă seama dacă a fost scurt concertul sau dacă am fost eu într-atâta de hipnotizată încât nu mi-am dat seama când au cântat şi In A Manner Of Speaking şi Too Drunk To Fuck şi Love Will Tear Us Apart (care apropo, are mult mai mult farmec live decât recorded. Nu mă crezi? Uită-te aici.) şi Dance With Me şi This Is Not A Love Song şi Bela Lugosi’s Dead şi asta numa’ ca să-mi enumăr o parte din favorite.

nadeah

Noi am avut şi incredibilul noroc de a sta fix în faţa scenei (la modul atingând scena cu mâinile), prin urmare am putut admira tot îndeaproape. Chestie de-a dreptul confuzantă, pentru că efectiv nu ştii la ce să te uiţi. La fete? La instrumente? La instrumentişti? La ce? E exact chestia de care vorbeam mai sus. Îţi trebuie vreo 3 perechi de ochi ca să poţi studia, admira, asculta şi interioriza totul. Pe de altă parte, poate tocmai faptul că nu poţi să faci chestia asta dă atâta farmec unui concert. Fiecare păstrează ce poate de la oamenii de pe scenă, prin urmare fiecare experienţă este unică pentru toţi oamenii cu ochii mari şi zâmbete tâmpe care ies pe uşile Sălii Palatului.

poza__nouvelle-vague-12

Eu? Eu am păstrat în mod deosebit trei chestii, în plus faţă de toate melodiile interpretate absolut superb.  În primul rând, am păstrat un “FUCK!” strigat din tot sufletul alături de alţi 4000 de oameni la cererea Mélaniei Pain, care ulterior a exclamat “That was a good fuck in Bucharest!”. Mulţumim, sărumâna! 😀 În al doilea rând, am păstrat zâmbetul aceleiaşi Mélanie, zâmbet care a fost special pentru noi, fetele-mai-mult-decât-entuziaste-care-aplaudau-din-toată-inima din stânga scenei. Zâmbet care ne-a făcut pe toate să ne topim acolo ţopăind ca nişte capre la final de piesă că “omg omg ne-a zâmbit nouă, maaaaamă ce fain!”. Nu în ultimul rând, am păstrat “OMG”-ul autentic pe care l-a scăpat da, tot ea, când a ieşit pe scenă pentru bis. Toată Sala Palatului era în picioare aplaudând din tot sufletul şi ea a rămas pironită locului alături de un instrumentist, şi în timp ce îl apucă de braţ, pe buzele ei se poate citi un “Oh my god” înduioşător. Da, ne-am topit. Din nou.

poza__nouvelle-vague-20

Aşadar.. mulţumesc Nouvelle Vague pentru o serie de amintiri deosebite. Amintiri care n-au fost redate nici măcar la un sfert din intensitatea lor. Pentru că nu ai cum să descrii zâmbete tâmpe, ochii mari, fredonări aleatorii şi OMG-uri autentice. Pentru că oricât am vrea, in a manner of speaking, semantics won’t do.

Overdose pt 2.

September 18, 2008

Ziceam pe-aici pe undeva de nişte concerte care-au fost şi de nişte unele care urmează. Also, ziceam că o să continui, însă lenea m-a cam împiedicat. Între timp, apăruseră zvonuri de Hooverphonic, Air-ul a fost anulat, şi multe altele s-au confirmat, deşi ai fi zis că agenda e cam plină. Aşadar.

Primul on de list e Snoop Dogg, care-i cam pe când ar fi trebuit să fie Air, dar n-o să scriu despre el pentru că 1. sunt ofticată că Air nu mai e, şi 2. nu-mi place în mod deosebit de dânsul. 😀

Moving on. Thievery Corporation. The Lebanese Blondes vin la românaşi în 15 octombrie [da, ştiu că ştiai, fac o scurtă recapitulare noh!] cu armata de muzicieni după ei, mai exact 13 inşi. La concertul ăsta cred c-o să ajung şi eu, dacă-mi merg bine afacerile 😛 şi strâng un ban. Doamne ajută. 😀 Biletele sunt de 60, 85, 110 şi 140 RON, le iei de pe www.myticket.ro, iar toată treaba se-ntâmplă la Sala Palatului.

Post Thievery se întâmplă un DJ Set din gama Blame It On London, mai exact Will White de la Propellerheads. Din câte am auzit, Antipop a rupt, aşa că nu mă aştept la mai puţin nici de data asta. Aşa-i Casandra? 😛 Nu ştiu încă nimic de bilete, însă chefu’ e pe 17 octombrie la Fabrica. Heeeeere’s Will:

În 5 noiembrie revineeeee Roisin! Sau i-au plăcut sarmalele, sau s-a distrat la B’estfest, sau i-o fi plăcut de noi ca popor, că nu trece nici juma’ de an şi coana Murphy se întoarce, de data asta cap de afiş la Sala Polivalentă. Oare pentru ea am bani? :-S Câţi trebe? 75 RON trebe. Cui îi dai? Lu’ www.myticket.ro. Cum să n-o iubeşti?

Nici nu pleacă bine Roisin şi vin alţii care aparent ne-au cam plăcut. Nouvelle Vague adică. Şi nu vin oricum, ci în Fusion Studio Weekend, alături de Koop. Dacă nu eşti sigur cine-s Koop, dă un click aici şi vezi – aproape sigur ştii melodia. The magic happens în weekendul 22-23 noiembrie şi poţi să-ţi iei bilet sau la Nouvelle Vague, sau la Koop, sau la ambele [aici ai preţ special, super-ofertă]. 😛 În caz că nu te încântă decât una din trupe scoţi din buzunar ca şi la Thievery Corp, sau 60, sau 85, sau 110 sau 140 RON. Dacă mergi însă pe varianta super-ofertă, dai pentru ambele evenimente 100, 150, 190 sau 240 RON. Depinde cât de mult îi iubeşti. Biletele le iei desigur de pe www.myticket.ro şi acţiunea se petrece la fel de desigur la Sala Palatului.

Şi.. fix când crezi că s-a terminat… Hop chestionabil te surprinde cu Tricky şi cu Underworld despre care am scris puţin mai jos. Na. Zi şi tu. Dacă asta nu e supradoză, I don’t know what is. Aşteptăm cu nerăbdare luna decembrie. :))

Încă unul.

September 17, 2008

Browsuind din nou chestionabil, mai dau peste-un zvon. Ce zvon, ai putea să te întrebi tu? Ei bine:

Underworld, Bucureşti, 7 noiembrie.

Ultima bârfă ginită pe chestionabil s-a confirmat. Cu asta cum o fi?

Later edit:

Ca să vezi, s-a confirmat şi asta. :))

Vineri, 7 noiembrie, la Romaero (Băneasa), apar Underworld. Cum apar? Beck’sperience style! 😀 Da, acel Beck’sperience care a adus Goldfrapp, Martina Topley-Bird şi Massive Attack. 😀 Biletele vor fi 75 RON pre-eveniment, şi 100 în ziua evenimentului şi poţi să-ţi iei de pe http://www.bilete.ro, http://www.ticketpoint.ro şi evident, din reţeaua Diverta. Doamnele se pun în vânzare de marţi (23 septembrie).

\o/

Adrian Thaws.

September 14, 2008

Am auzit o bârfă concertistică. E o bârfă maaaare şi suculentă, proaspăt scoasă din cuptorul chestionabil.ro. Crezi că poţi să-i faci faţă? Hai.. încercăm? Aparent.. vine… el:

Aşadar… Tricky. 26 noiembrie. Bucureşti.

Că tot am pus mai jos Hell Is Around The Corner. 😀

Later edit: Gata, nu mai e zvon. E pe bune. 😀 *does the monkey dance*

Domnul Thaws va fi oficial prezent la Sala Palatului în 26 noiembrie cu încă vreo 5 instrumentişti şi ne promite că face show. Personal sunt curioasă cu ce gagică vine, dar na. Vedem la faţa locului I guess. 😀 Biletele se pun în vânzare de joi pe www.bilet.ro, www.bilete.ro, www.ticketpoint.ro si pe www.eventim.ro şi-o să fie între 60 şi 100 RON. Also, poţi să-ţi iei din Diverta, Cărtureşti, Sala Palatului, Magazinul Muzica şi-alte locuri de-astea cunoscute. Maaaaamă, de-abia aştept să apară posterul ca să pot să-l fur! 😀

Sursă oficială: Mediafax.

*faints*

Overdose.

August 9, 2008

Heavens. Heavens, heavens, heavens. Anul trecut pe vremea asta după ce-au trecut pe lângă noi B’estival, Coke Live şi Delta Music Fest şi tinerii români încă se frecau la ochi, neştiind ce i-a lovit, se mai vehicula un numar de concerte, însă destul de mic, aşa.. pentru toamnă. Adică în afară de un Black Eyed Peas în septembrie şi un Muse tot pe-atunci nu prea ştiu ce-a mai fost aşa.. major. Poate am uitat eu totuşi. Însă. Anul ăsta a fost cea mai mare paranghelie posibilă pe planul ăsta. Lăsând la o parte tot pampam-ul cu B’estul, care a adus, nu zic, am avut o grămadă de concerte aşa.. de sine stătătoare, pe care nici să le enumeri nu cred că poţi fără să dai un Google search.

Nu sunt eu fană Metallica, dar totuşi prezenţa lor aici e mindblowing. Din aceeaşi gamă au fost şi Judas Priest şi Iron Maiden. Toate astea pe parcursul unei singure luni. A fost Patrice. Kronos Quartet. Stereophonics. Roisin Murphy. Amon Tobin. Massive Attack. Unkle. Jazzanova. Nouvelle Vague. Alanis Morissette. Lenny Kravitz. Buena Vista Social Club. Goldfrapp. Kylie Minogue. Manu Chao. Fatboy Slim. Băi, glumeşti?

Şi să zici că s-ar încheia aici. Ai spune gând la gând cu veselie cu Tori Amos un hei.. *pretty good year*, ai zâmbi împăcat, şi-ai aştepta nerăbdător să vezi ce mai apare. Atâta tot că în România anului 2008 nu trebuie să aştepţi prea mult ca să-ţi cadă orice fel de plombă ai avea, de-o fi de aur, de-o fi argintie, de-o fi ceramicizată. De ce zic asta? Pentru că în afara faptului că-s dEUS [şi încă vreo câţiva gen Apocalyptica, Jean Luc Ponty şi aşa mai departe] la Stuf [doamne ce afişe urâte], mai sunt pe rol încă vreo 10 concerte. Pe următoarele două luni. OVERDOSE!

S-o ardem cronologic? Hai s-o ardem cronologic.

Parov Stelar buei. Fain om el aşa. Pentru gust sugerez Powder şi Chambermaid Swing. El e iiimediat, în 14 august, în club Fratelli din Bucureşti. Nu ştiu nimic de bilet, însă ştiu că dacă eşti mai de prin vest şi nu ai chef să faci un drum până în Bucureşti, acelaşi tânăr Parov va fi şi în Oradea, în clubul Bali, pe 25 octombrie. We can tour Romania with him şi să fim nişte veritabili groupies! 😀

Mai departe. Cine? Faithless. Da, încă o dată. Când? Luna asta, imediat, ţac pac. În 22 august în parcul Izvor în Bucureşti. Cel puţin aşa zice-se pe last.fm. Nu am primit confirmări oficiale alde feeder încă, dar în principiu dacă zice last.fm’ul aşa ar trebui să fie. 😛

Duuupă care avem primul eveniment HappyFish -> ElectroFish. Ce se întâmplă la ElectroFish? ai putea întreba tu. Păi ce să se-ntâmple.. vin reprogramaţii Audio Bullys şi Birdy Nam Nam. Se mai dă şi apă moca în caz că te agiţi prea tare pe-acolo şi eşti la un pas de leşin. 😀 Toată chestia are loc la Arenele Romane în 29 august şi te face 70 de RON. Dar e bun! Zău!

Şi uite-aşa vine luna septembrie, când avem nu unul, nu două… ci chiar cinci evenimente faine. În primul rând poţi să dai o tură prin 12 septembrie în Fabrica pentru o treime din Telepopmusik. Adică pentru Antipop. DJ Antipop. Toată treaba e sub semnătura Blame It On London care a mai cuprins până acum şi DJ set-uri de Leeroy Thornhill [Prodigy] şi DJ First Rate [Morcheeba]. Să trăim!

Şi acum voi face o pauză că deja ne cam lungim şi nu prea-i bine. 😛 Facem în câteva ore un overdose no. 2, că mai e de zis mamă-mamă.

Stay tuned. ^_^

Shivers.

August 7, 2008

Ştiu că probabil toată lumea a citit măcar un post până acum despre concertul Massive Attack de sâmbătă, dar fac asta pentru mine. Cu toată întârzierea datorată lipsei internetului [ce ţi-e şi cu tehnologia], tot mută sunt când mă gândesc la concertul ăsta. De ce? Păi din cauza ei:

Şi a ei:

Şi a lor:

Şi zdaiseama că şi a lui şi a celor ca el:

Mă bucură foarte mult faptul că m-am ţinut de cuvânt în ceea ce priveşte acest concert. Pentru prima oară am spus că mă duc şi m-am dus. Până acum diverse lucruri m-au tras înapoi, tot felul de scuze d-astea penale care nici nu merită menţionate. Dar după cum zice un post de mai jos: Massive Attack, coaie! Am ales cel mai bun mod posibil să deschid experienţele concertistice.. Nu cred că va fi detronat prea curând ce-au făcut oamenii ăştia.

Nu au cântat Angel. Însă au cântat Risingson. Mezzanine. Karmacoma. Safe From Harm. Inertia Creeps. Teardrop. Unfinished Sympathy. A fost una dintre cele mai faine experienţe pe care le-am trăit, şi jur că dacă la sfârşit pe simpatie ar fi început să plouă.. nu ştiu.. i could have died and went to heaven. Just like that. Puf, even.

Nici nu ştiu de unde să încep. De la tânărul fumat din zonă care se minuna că vede stele căzătoare? De la lumini? De la Yolanda [care deşi a cântat cum a cântat şi s-a mişcat cum s-a mişcat, tot s-a găsit un bou pe lângă mine să ţipe “doamne bă câta vaca!”. Mai avem de evoluat pare-se]? De la apariţia angelică Stephanie cu chitara ei albă care a făcut ca 10.000 de oameni să amuţească total în timp ce cânta “Teardrop on the fire / Fearless on my breath”? De la cele două (!) seturi de tobe? De la “Like a soul without a mind, in a body without a heart, I’m missin’ every part” sau de la “I was looking back at you to see if you were looking back at me to see me looking back at you”? De la mesajele care se perindau în limba română pe ecranul de 2 metri din spatele scenei? De la începutul Unfinished Sympathy când am simţit că îmi cedează genunchii? Cum poţi începe să vorbeşti despre un asemenea concert?

Ai zice că sunt uşor impresionabilă – heck – este singurul la care am fost până acum; însă mulţi oameni mai umblaţi ca mine au spus că este de departe cel mai bun concert pe care l-au văzut. Întrebarea care se pune este.. cum realizezi aşa ceva? Şi cu atât mai mult.. How can you top that? N-am simţit nici foame, nici sete, nici cald, nici frig şi în fond cum ‘mnezeu să simţi altceva decât ce e acolo pe scenă, respectiv ce e în jurul tău? Mii de oameni care stau hipnotizaţi şi-i ascultă pe ăia de-au pus primu’ bolovan la trip-hop. Mii de oameni care dau din cap la unison pe ritmurile Inertia Creeps. Mii de oameni care nu clipesc ca nu cumva să rateze vreo secundă din ce au de oferit masivii. Şi Doamne câte au mai oferit într-o oră şi-umpic de prestaţie. Nimic nu se compară cu sentimentul ăla bestial de ţi se urcă inima în gât când se termină o piesă şi simţi primul acord, prima bătaie de tobă, simţi începutul ăla atât de familiar, şi după un moment de linişte în care conştinentizezi ceea ce urmează să înceapă, sari cât poţi de tare şi strigi cu mâinile în sus de parcă nimic altceva nu ar mai conta în momentul ăla. Dar de fapt nimic altceva nu mai contează.

Here… Bite on this:

and.. on this:

Încă sunt în euforia post-concert şi voi fi aşa mult timp de-acum încolo. Mă uit pe youtube la clipuri, caut poze în google, povestesc tuturor cât de tare a fost, trag câte-o privire din când în când la brăţară şi ascult Massive Attack pe repeat până îmi cad urechile. Dar hei. Cum altcumva aş putea fi?

Gata şi cu Delta.

June 15, 2008

Anul trecut aveam un pelican şmecher şi blond cu ochi albaştri care ne chema zâmbăreţ nevoie mare în Deltă. De ce? Ca să-i vedem pe Scratch Perverts, UNKLE, Coldcut sau Sofa Surfers. Fanii muzicii electronice din România au tremurat, şi-au adunat maxilarele de pe jos, au băut o bere [sau 10] în cinstea evenimentului, s-au împachetat, s-au urcat în tren şi-au tăiat-o în Deltă. După care şi-au aşezat corturile, au mai băut o bere [sau 10] şi s-au dus să se rupă la unison pe Sofa Surfers. Care surferi nu i-au dezamăgit. Şi aşa au petrecut toate cele trei zile, cu câte-o bere [sau 10], rupt la unison şi veselie şi voie bună. Festivalul a primit feedback mai mult decât pozitiv, toţi participanţii fiind încântaţi de organizare, de line-up, de sonorizare şi de faptul că au fost “ei între ei”, toţi fani ai muzicii electronice şi ai oamenilor care se perindau pe scenă.

Desigur, aceiaşi participanţi şi mulţi alţii, aşteptau cu nerăbdare cea de-a doua ediţie Delta Music Fest. Şi treaba chiar părea să prindă contur, fiind anunţaţi primii artişti de pe line-up: Birdy Nam Nam, Gus Gus şi Audio Bullys. Ei bine.. festivalul tocmai a fost anulat, din motive legate de finanţare:

“Festivalul ce urma sa se desfăşoare între 28 şi 31 august, în complexul Delfinul din localitatea Sfântu Gheorghe, Delta Dunării, a fost anulat, au declarat pentru MEDIAFAX organizatorii evenimentului, Fundaţia Anonimul. Potrivit acestora, festivalul ar putea fi reluat începând de anul viitor, însă în Bucureşti.”

În Bucureşti? Super.

R.I.P