Relativ.

January 6, 2010

Există un moment în viața oricărui student în care simte că se apropie curând ceva ce se numește o masă mare de căcat. Ambii termeni sunt mai mult decât relativi, studentul – să-l botezăm generic Gelu – nu știe foarte multe detalii nici despre ce înseamnă curând, nici despre ce presupune masa de căcat care vine cu repeziciune spre el. Știe doar c-o să fie, cândva, niște proiecte și niște examene. Știe niște date ca “19 ianuarie”, “joia viitoare”, cursul X, cursul Y, dar nu conștientizază problema în complexitatea ei.

Până când vine cel de-al doilea moment din viața lui Gelu, când termenii nenorociți încep să-și piardă din calitățile lor confuzante. Curândul începe să vină spre el ca vântul și ca gândul, cum nici măcar în basme nu se întâmplă, iar masa de căcat mai sus menționată începe să capete în greutate. Și Gelu începe să se simtă din ce în ce mai cocoșat de cantitatea absolut covârșitoare de rahat turkish delight și vrea cu disperare să se ascundă în safe place-ul său personal, dar din punctul ăsta nimic nu-l mai poate salva.

Pentru că Gelu, pisi, de-acum înainte ai pus-o.

oanaPentru că studenţii la Comunicare ştiu de ce.

Mrrr.

June 8, 2008

“În producerea imaginii, funcţionarea implicită a interpretorilor conexaţi cu bioprocesorii este determinantă, pentru că bioprocesorii sunt implicaţi direct în blocarea sau activarea criteriilor care funcţionează ca imagini. În acest mecanism, bioprocesorii realizează procesarea informaţiei din care rezultă reacţii afective cu rol activ asupra interpretorilor şi interpretărilor produse de acestea.”

Oh yeah? Well fuck you too!

Pe forumul facultăţii un drag coleg a deschis un topic despre procrastination. [Tare fain cuvântul ăsta. Procrastination.] Pe scurt, dacă nu ai chef să citeşti ce scrie în wikipedia, “a procrastina” [pun în ghilimele pentru că tare am senzaţia că acest cuvânt de fapt nu există încă  în vocabularul limbii române] presupune a-ţi amâna treburile. Again. And again. And again.

“Feeling that they lack the ability or focus to successfully complete their work, they tell themselves that they need to unwind and relax, that it’s better to take it easy for the afternoon, for example, and start afresh in the morning.” – îţi sună cunoscut? 😀 Sigur că îţi sună, că doar e vorba despre tine. Şi despre mine şi despre colegul tău şi despre vecina mea şi despre şefa ta de grupă. 😀

În fine. Şi toată discuţia asta m-a dus cu gândul la un super stand-up de Ellen DeGeneres pe care-l urmăream amuzată acum aproape un an, cu o zi înainte de examenul de admitere la facultate. Mama ardea în flăcări de nervi în sufragerie în timp ce eu mă hăhăiam liniştită în scaun, procrastinând în toată legea mea de viitoare studentă. Dar na. Să nu supărăm copilul înainte de examen, nu? 😀

Următoarele părţi le pun links la youtube ca să nu încarc pagina cu clipuri. Uită-te până la capăt că merită, jur! 😀

Part 2
Part 3
Part 4
Part 5
Part 6
Part 7

Aşadar procrastinează în voie, tinere! 😀

 

Surrounded.

June 3, 2008

Nu ştiu de ce, dar în ultima perioadă am din ce în ce mai des senzaţia că blogul meu se va transforma într-un loc de postat perle sesionarice. Mă atacă din toate părţile. Cred că circulă un zvon cum că public de-astea şi vin toate fuga-fuga spre mine. Trag ca muştele la căcat, jur! Deşi dacă stau şi mă gândesc poaaaate că asta nu ar fi cea mai bună comparaţie posibilă. 😀

Ioana, eşti o floare. 😀

Ce căcat?

May 31, 2008

“Paula mai scrie dracu ceva, să vadă lumea că mai trăieşti.”

“Ce căcat se întâmplă cu blogul tău?”

“Omg, jur că vomit dacă mai văd o dată ‘my god, ce piesă.’

“Ai mai scris ceva pe blog?” *5 minute mai târziu* “Nu.. :(”

 

Tot felul de de-astea mi-am primit pe parcursul ultimei perioade. Ce căcat se întâmplă cu blogul? Era chiar prosper într-o vreme. Scriam des, puneam muzică bună, mai dădeam câte un printscreen la câte-o perlă de messenger, de-astea. Dar, la un moment dat, m-am oprit. Brusc. N-am idee de ce, aşa cum nu am idee de ce scriu tocmai acum.

De fapt cum să n-am idee, sigur că am. A venit sesiunea. 😀 Şi între o apatie de seară pe fond de Snow Patrol, între o tolăneală cu Morty laptopul în braţe, între o noapte albă plină de blagoslovenii la adresa demonilor care m-au făcut să las totul pe ultima secundă din nou, între o conversaţie pe messenger cu prietene camarade în apatii şi blagoslovenii, între toate astea… au reapărut perlele de sesiune:

 Astăzi, 31 mai 2008, am intrat oficial în sesiune. Astăzi, 31 mai 2008, este ziua în care m-am decis să pun din nou blogul pe picioare. Că doar ce căcat?

Cerc vicios?

January 29, 2008

Na că n-am mai scris de ceva vreme aşa că mi-am zis să ies la interval cu post nou. Şi-apăi dacă mi-au atras şi Rux şi Casandra atenţia, cum draci să nu scriu, nu? Am fani! *faints* 😀 Gata. Suficient mâncat căcat. Înapoi la subiect. Care e subiectul? Păi eu. “Vai cât de narcisistă e!” o să spui tu cu mâna la frunte, ochii închişi şi gura întredeschisă, aşa.. într-o poziţie *marylinmonroe-ish*. Nu. De fapt vreau să povestesc aici cât de vacă sunt în sesiune. Acuma tu Rux o să zici probabil “o căcat iar despre şcoală”. Mamă ce mai prezic eu. Gata. Mă abţin.

Doamne Dumnezeule mă surprind până şi pe mine. Deja e rutină. Nici nu mai am speranţe să învăţ ceva. Deci să-ţi povestesc cam cum decurge. Programul examenelor mele.

*două-trei zile înainte de examen*

Ziua asta e probabil tot zi cu examen. Unul de care tocmai am scăpat. Jubilez. Toată sunt un *douăpunctedî*. Îi iau în braţe pe colegii pe care îi cunosc. Ei mă resping dezgustaţi. Eu mă aşez într-un colţ şi plâng. STOP. Nu fac alt jurnal emo. Înapoi la realitate, Paula. Probabil ieşim chiar la o bere! Numa’ voie bună. Hlizeli. Parcă şi uiţi că mai ai 4 examene. Te doare-n cot. Esenţial e că ai scăpat de ăla de azi, da? Şi ia să nu-ţi stric ţie buna dispoziţie amintind că măgăoaia de curs ICRM are 450 de pagini! Ce contează? E timp! Asta cu e timp e deviza oricărui student. De fapt nu cred că o să întâlneşti vreun om care să nu fi zis vreodată “e timp” cu două-trei ore înainte de deadline. În fine. Revenind. EU, în ziua în care termin cu un examen, nu fac nimic. Şi prin nimic, zic chiar nimic. Ajung acasă, arunc geaca pe undeva prin pat, trântesc ghiozdanu’ pe jos, pornesc calculatoru’, ridic picioarele pe masă şi stau. Şi stau. Şi stau. Şi mă mai hlizesc puţin de parcă lumea ar fi a mea. Şi stau. Şi ascult piese leneşe gen Cowboy Junkies – Sweet Jane. Sau Kristen Barry – Ordinary Life. Şi citesc bloguri. Şi messuiesc (asta în caz că merge :))). Şi stau. Şi pierd timpul pe forum. Şi citesc bloguri. Şi stau. Şi se face 4. Şi mă culc. Mama ar fi mândră de activitatea intelectuală depusă de fata ei în astfel de zile. Of de-ar şti ea. Dar *douăpunctejî* (Shit. Acum că mă gândesc, cred că ea îmi ştie adresa blogului. Dar nu cred că intră. Sau intră? Servus mami! 😀 )

*ziua de dinaintea examenului*

Oooo! Planuri mari pentru ziua asta. Mi le fac de cu seara. “Mâine mă trezesc de la 8, şi mă apuc să citesc! Hai că parcă prea am lăbărit-o la celelalte examene. Nu se poate. De data asta citesc tot cursul. Măcar o dată. Zău. N-am onoare dacă nu-l citesc!” Na şi ghici ce. Chiar n-am onoare. Pentru că deşi am bunăvoinţa să îmi pun ceasul să sune la ora 8, îi dau un pumn de nu se vede când îmi respectă ordinul. Şi o să ne mirăm puternic dacă maşinile o să facă o revoluţie şi o să elimine specia umană. 8-| Trecând peste. Evident că dorm până la ora 12-13 că doar ce. M-a epuizat prea tare nimicul de ieri. Am lucrat puternic până la ora 4. Am depus efort ca o studentă eminentă ce sunt! Na bun. Mă trezesc într-un final. Şi ce fac? Casc ca o vacă, îmi fac treburile igienice la baie, mă trântesc în scaunul meu ergonomic, pornesc calculatorul şi stau. Serios că asta fac. Şi messuiesc. Şi citesc bloguri. Şi messuiesc. Şi citesc bloguri. Şi mai trânesc pe la 5 un sandwich (da, între timp s-a făcut 5) ca un low-life ce sunt. Şi messuiesc. Şi citesc bloguri. Şi mă plâng că aoleu mâine am examen şi nu ştiu nimic. Şi messuiesc. Şi citesc bloguri. Şi mă plâng. Se face 8. Arunc un ochi pe furiş la curs. Aruncă şi el un ochi la mine, mai puţin pe furiş mai mult pe “ia-mă-n mă-ta şi citeşte ceva”. Mă fac că nu-l văd totuşi. Şi messuiesc. Şi citesc bloguri. Şi mă plâng. Şi gata că se face unşpe şi nu se mai poate. Mă scandalizez! “Iar Paula? Iar?” Deschid cursul şi mă apucă un stres puternic. Şi messuiesc pe tema stresului puternic. Şi citesc bloguri şi comentez pe tema stresului puternic. Şi mă plâng pe tema stresului puternic. Şi beau o cafea. Şi printre mess, bloguri şi plâns mai citesc vreo 10 pagini. E grav, îmi zic. N-am cum să termin. Evident. Şi o duc aşa cu chiu cu vai şi cu 30 de pagini citite până la ora 5-6 dimineaţa. În punctul ăsta tremur ca ultima proastă de frică. Pe dracu. Tremur de la cana mare de cafea băută repede pe la doişpe noaptea pe stomacul gol. Soarele aproape că răsare. Păsărelele aproape că cântă. Vântul aproape că bate. Eu… aproape că învăţ. Şi la un moment dat.. vine gloriosul moment când zic “o baga-mi-aş…cucu!” şi mă culc. Iar, planuri, schiţe, idei, proiecte. “Dorm 3 ore, mă scol, calculatorul rămâne oprit!, citesc, fac bine la examen!”. Pă dracu.

*ziua cu examenul*

După o noapte de-a dreptul istovitoare reuşesc să mă trezesc pe la unşpe-doişpe. Mă respect, ştiu. Examenul e la 6 de fiecare dată. “E timp!” sună iar deviza studentului în capul meu. “De acord!” îmi spun cu entuziasm. Şi deschid cursul. Şi citesc. O pagină. Două. Trei. “Uite că merge bine, îmi zic. Gata! Mă fac fată serioasă!” Hai nu zău. Şi-atunci de ce e calculatorul deschis o juma’ de oră mai târziu? Ei de ce. Pentru că lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba! Amuzante şi vorbele astea din popor. Dar asta rămâne pe alt post. Orele ăstea sunt cele mai aiurea. Ba râd, ba plâng. Tot aşa, tot aşa. Dar într-un final îmi bag picioarele, fac un duş şi plec la război. Şi ce se întâmplă? Păi azi am călcat într-un căcat, am avut noroc la examen şi-am ştiut. Ca să vezi. Tot aşa. Poimâine am alt examen. Dar ce pisici. Hai. În cor. E timp!

casandra

Ce examen dăm azi? Ştiinţe economice: Management şi Marketing. =)) Can you say “flunk” ?

Pam pam paaaaam.

January 15, 2008

Astăzi, 15 ianuarie 2008, m-am apucat de învăţat pentru sesiune. Mă întristează puternic acest lucru.

marketing

Lui nu i se pare mare lucru. Dar la ce te poti aştepta de la un tip pe nume Phloc?

Am simţit nevoia să ma plâng. M-am plâns. Acum mă duc să îmi spună Gogoneaţă Basarab ce-i aia microeconomie. Da, chiar aşa îl cheamă. 😐