Mai ştii faza aia anul trecut când venea Laurent Garnier în Studio Martin?

Na aparent faza se repetă – minus bucata cu Studio Martin – în 14 martie, zice-ne Chestionabil.

Toată lumea se întoarce frate, Roisin, Nouvelle, Parov Stelar, Buena Vista şi-acum şi conu’ Garnier. Totu’ bun! 😀

Advertisements

oanaPentru că studenţii la Comunicare ştiu de ce.

Cold Water Music.

December 26, 2008

By Aim.

A se asculta într-o stare de maximă cilluială, preferabil pe întuneric.

It’s not over

December 25, 2008

yet.

25 decembrie. Ziua de Crăciun. Ziua de naştere a dragului de Cătălin. [la mulţi ani bub, şi pe această cale. Vedeto 😛 ] Noaptea în care, ascultând pasager Alternativ, am dat peste fineţea asta de cover. Un Goldfrapp de zile mari. Sau de nopţi cill în lumină obscură cu o cană de ceai în mână.  De stat pe scaun şi privit prin monitor. Sau de stat întins în pat şi privit prin tavan. De ascultat singur… sau nu.

I’ll leave it up to you.

Love Will Tear Us Apart.

November 26, 2008

M-a lovit o chestie: m-a lovit că eu simt trecerea timpului foarte intens în concerte. Nu o dată m-am surprins realizând cum trece fiecare secundă dintr-o melodie, realizând cum se duc momentele unul câte unul, realizând că aş vrea să existe un buton mare de pauză, sau de rewind de altfel, care să-mi permită să analizez fiecare mişcare, fiecare sunet, fiecare instrumentist, care să-mi permită să prelungesc cât se poate de mult euforia aia unică, stare pe care o trăiesc de fiecare dată când văd o trupă cântând live. Acelaşi lucru mi s-a intâmplat şi sâmbătă seara, când am fost cu Onuk, Nona, Dinică, Chiti şi Dinculeţ să vedem Nouvelle Vague.

Cum a fost Sala Palatului? Cu scaune, ca de obicei. Chestie total imbecilă şi enervantă atât pentru public cât şi pentru oamenii ăia faini care se perindă pe scenă. Ce s-a întâmplat la Thievery Corporation s-a întâmplat şi la Nouvelle Vague şi probabil o să se întâmple şi la Tricky diseară: ăia de cântă o să-i roage pe ăia de stau jos să se ridice naibii în picioare că totuşi, nu se uită pe ProTV la un film mediocru, ci se află la un concert în faţa unor oameni care cine ştie când mai aterizează prin România.

“Just because you have seats doesn’t mean you have to use them!”

…spunea una din fete înaintea celei mai energice piese Nouvelle Vague. Dar să lăsăm la o parte critica unuia dintre puţinele locuri din Bucureşti unde se poate desfăşura un concert pe timp de iarnă şi să trecem la the actual show.

Duamne! :X

Cum să scrii un post despre Nouvelle Vague fără să le pomeneşti pe ele?

Fetele.

Mélanie Pain şi Nadeah Miranda. Adică aia brunetă şi aia blondă. Băăăi tată, geniale au fost, pe cuvântul meu. M-au făcut să realizez că atunci când te gândeşti “Nouvelle Vague” nu te gândeşti atât la coveruri după piese punk din anii ’80 cât te gândeşti la franţuzoaice bune care-ţi cântă de te fac să uiţi de piesele originale. S-au completat una pe cealaltă. Una îmbrăcată în alb, alta în negru; una sălbatică şi senzuală, alta inocentă şi boemă (şi totuşi, cel puţin la fel de senzuală ca prima). Amândouă de-a dreptul seducătoare.

Nu îmi dau încă seama dacă a fost scurt concertul sau dacă am fost eu într-atâta de hipnotizată încât nu mi-am dat seama când au cântat şi In A Manner Of Speaking şi Too Drunk To Fuck şi Love Will Tear Us Apart (care apropo, are mult mai mult farmec live decât recorded. Nu mă crezi? Uită-te aici.) şi Dance With Me şi This Is Not A Love Song şi Bela Lugosi’s Dead şi asta numa’ ca să-mi enumăr o parte din favorite.

nadeah

Noi am avut şi incredibilul noroc de a sta fix în faţa scenei (la modul atingând scena cu mâinile), prin urmare am putut admira tot îndeaproape. Chestie de-a dreptul confuzantă, pentru că efectiv nu ştii la ce să te uiţi. La fete? La instrumente? La instrumentişti? La ce? E exact chestia de care vorbeam mai sus. Îţi trebuie vreo 3 perechi de ochi ca să poţi studia, admira, asculta şi interioriza totul. Pe de altă parte, poate tocmai faptul că nu poţi să faci chestia asta dă atâta farmec unui concert. Fiecare păstrează ce poate de la oamenii de pe scenă, prin urmare fiecare experienţă este unică pentru toţi oamenii cu ochii mari şi zâmbete tâmpe care ies pe uşile Sălii Palatului.

poza__nouvelle-vague-12

Eu? Eu am păstrat în mod deosebit trei chestii, în plus faţă de toate melodiile interpretate absolut superb.  În primul rând, am păstrat un “FUCK!” strigat din tot sufletul alături de alţi 4000 de oameni la cererea Mélaniei Pain, care ulterior a exclamat “That was a good fuck in Bucharest!”. Mulţumim, sărumâna! 😀 În al doilea rând, am păstrat zâmbetul aceleiaşi Mélanie, zâmbet care a fost special pentru noi, fetele-mai-mult-decât-entuziaste-care-aplaudau-din-toată-inima din stânga scenei. Zâmbet care ne-a făcut pe toate să ne topim acolo ţopăind ca nişte capre la final de piesă că “omg omg ne-a zâmbit nouă, maaaaamă ce fain!”. Nu în ultimul rând, am păstrat “OMG”-ul autentic pe care l-a scăpat da, tot ea, când a ieşit pe scenă pentru bis. Toată Sala Palatului era în picioare aplaudând din tot sufletul şi ea a rămas pironită locului alături de un instrumentist, şi în timp ce îl apucă de braţ, pe buzele ei se poate citi un “Oh my god” înduioşător. Da, ne-am topit. Din nou.

poza__nouvelle-vague-20

Aşadar.. mulţumesc Nouvelle Vague pentru o serie de amintiri deosebite. Amintiri care n-au fost redate nici măcar la un sfert din intensitatea lor. Pentru că nu ai cum să descrii zâmbete tâmpe, ochii mari, fredonări aleatorii şi OMG-uri autentice. Pentru că oricât am vrea, in a manner of speaking, semantics won’t do.

:|

November 14, 2008

Mă tot câcâi de-o săptămână să scriu un articol despre concertul Roisin Murphy, despre cât de mult m-a marcat, atât prin muzica în sine, cât şi prin toată teatralitatea performance-ului. Acest concert m-a determinat s-o ascult sau pe ea, sau pe ea + Mark Brydon = Moloko de 10 zile încoace. Atât. Să mă uit la poze, să caut live-uri pe youtube, să-mi şterg jumate din muzica de pe player ca să-mi trec mai vechile şi mai noile fixaţii, să ascult cât mai mult, să înnebunesc lumea vorbind despre asta.

Nu am reuşit. Încă.

Ceea ce am reuşit însă, este să dau peste un live performance absolut sublim.

Moloko – Should’ve Been, Could’ve Been.

Varianta originală:

😐


Fragil.

October 27, 2008

Asta este una dintre cele mai sensibile melodii pe care le-am ascultat în ultima vreme. Mă bucură foarte mult faptul că am găsit un clip pe măsură.

Mulţumesc Onuk.
Mulţumesc Nona.

Yann Tiersen – Comptine D’Une Autre Ete.

Magic mushrooms.

October 14, 2008

Uuuuuuite ce poză frumoasă. 😀 Mulţumesc tinere pozator talentat Cătălin! Eşti cel mai adevărat! 😛

Dacă îţi place poza sau ce conţine… dă un click aici.

Mulţumeeeeeesc! 😀

Milă şi pomană.

October 7, 2008

Azi am avut o revelaţie mai.. dubioasă aşa.. pentru vârsta pe care o am. Mi-e frică de ziua în care o să am copil de 14-15 ani. Aka prin clasa a 9-a – a 10-a la liceu. Aka la pubertate.

Băi. Dacă o să am copil prost.. Nu ştiu ce mă fac, milă şi pomană că nu vreau să fiu un părinte autoritar, însă nu ştiu zău.

Am asistat în seara asta involuntar la o conversaţie între 4 gagici de clasa a 9-a şi a 10-a în timp ce stăteam în staţie la autobuz. Pe cuvântul meu că timp de 20 de minute.. altceva în afară de tipi buni, baluri, miss, popularitate, “ăia din clasa a doişpea”, n-am auzit. Să detaliez puţin, pentru că povestea este de un caracter dramatic nemaiîntâlnit. Aşadar.

Una din boboace nu vroia dom’le să participe la miss la bal, mă-nţelegi. Cum se poate fată, aşa ceva? Celelalte încercau s-o convingă, etalând unul după altul argumente precum

  • O să fii mai populară;
  • Dacă eşti mai şmecheră şi ştii să te bagi, te împrieteneşti cu ăia de-a doişpea [culmea, eu nu mă simţeam aşa importantă când eram în clasa a doişpea];
  • Participi la repetiţii de două-trei ori pe săptămână! Ca să nu mai zic că te scot ăia cool de-a doişpea de la ore. Şi-ţi mai dau şi scutire pe toată ziua. Adică imaginează-ţi. Tu poţi să nu te duci la nici o ora în ziua aia.. să mergi doar la repetiţii, şi ei tot ţi le motivează pe toate. Fain, nu?
  • O să fii populară, fată!
  • Dacă îţi iese şmecheria cu ăia de-a doişpea poa’ să-ţi pună pile la concurs!

Acum, văzând cât de mult căcat am reţinut din toată gargara lor, mă şi enervez la gândul că-mi ocup memoria cu toate tâmpeniile. Însă ceea ce am auzit m-a mirat destul de mult şi m-a determinat să-mi pun eterna întrebare: “Băi frate.. aşa eram şi eu? 😐 ” Din câte-mi amintesc despre versiunea mea de clasa a noua… răspunsul ar fi “nu”. Nu mă îmbrăcam “pă trend”, aveam ochelari d-ăia “uncool” cu rame subţirele de metal, ascultam muzică mai naşpa [asta e. 😛 ], dar eram nice şi prietenoasă şi fără prea multe dorinţe de popularitate în cap. Tipele astea pe de altă parte… Cred că una din ele avea pe faţă mai mult fard decât am avut eu toţi anii ăştia la un loc [şi gândeşte-te.. am trecut printr-un banchet! 😛 That’s some serious shit right there!].

Nu ştiu dacă vorbim despre un alt generation gap, sau dacă sunt eu învechito-demodată… însă ştiu că dacă o să am un copil d-ăsta… M-a luat dracu. 😀

Overdose pt 2.

September 18, 2008

Ziceam pe-aici pe undeva de nişte concerte care-au fost şi de nişte unele care urmează. Also, ziceam că o să continui, însă lenea m-a cam împiedicat. Între timp, apăruseră zvonuri de Hooverphonic, Air-ul a fost anulat, şi multe altele s-au confirmat, deşi ai fi zis că agenda e cam plină. Aşadar.

Primul on de list e Snoop Dogg, care-i cam pe când ar fi trebuit să fie Air, dar n-o să scriu despre el pentru că 1. sunt ofticată că Air nu mai e, şi 2. nu-mi place în mod deosebit de dânsul. 😀

Moving on. Thievery Corporation. The Lebanese Blondes vin la românaşi în 15 octombrie [da, ştiu că ştiai, fac o scurtă recapitulare noh!] cu armata de muzicieni după ei, mai exact 13 inşi. La concertul ăsta cred c-o să ajung şi eu, dacă-mi merg bine afacerile 😛 şi strâng un ban. Doamne ajută. 😀 Biletele sunt de 60, 85, 110 şi 140 RON, le iei de pe www.myticket.ro, iar toată treaba se-ntâmplă la Sala Palatului.

Post Thievery se întâmplă un DJ Set din gama Blame It On London, mai exact Will White de la Propellerheads. Din câte am auzit, Antipop a rupt, aşa că nu mă aştept la mai puţin nici de data asta. Aşa-i Casandra? 😛 Nu ştiu încă nimic de bilete, însă chefu’ e pe 17 octombrie la Fabrica. Heeeeere’s Will:

În 5 noiembrie revineeeee Roisin! Sau i-au plăcut sarmalele, sau s-a distrat la B’estfest, sau i-o fi plăcut de noi ca popor, că nu trece nici juma’ de an şi coana Murphy se întoarce, de data asta cap de afiş la Sala Polivalentă. Oare pentru ea am bani? :-S Câţi trebe? 75 RON trebe. Cui îi dai? Lu’ www.myticket.ro. Cum să n-o iubeşti?

Nici nu pleacă bine Roisin şi vin alţii care aparent ne-au cam plăcut. Nouvelle Vague adică. Şi nu vin oricum, ci în Fusion Studio Weekend, alături de Koop. Dacă nu eşti sigur cine-s Koop, dă un click aici şi vezi – aproape sigur ştii melodia. The magic happens în weekendul 22-23 noiembrie şi poţi să-ţi iei bilet sau la Nouvelle Vague, sau la Koop, sau la ambele [aici ai preţ special, super-ofertă]. 😛 În caz că nu te încântă decât una din trupe scoţi din buzunar ca şi la Thievery Corp, sau 60, sau 85, sau 110 sau 140 RON. Dacă mergi însă pe varianta super-ofertă, dai pentru ambele evenimente 100, 150, 190 sau 240 RON. Depinde cât de mult îi iubeşti. Biletele le iei desigur de pe www.myticket.ro şi acţiunea se petrece la fel de desigur la Sala Palatului.

Şi.. fix când crezi că s-a terminat… Hop chestionabil te surprinde cu Tricky şi cu Underworld despre care am scris puţin mai jos. Na. Zi şi tu. Dacă asta nu e supradoză, I don’t know what is. Aşteptăm cu nerăbdare luna decembrie. :))