Milă şi pomană.

October 7, 2008

Azi am avut o revelaţie mai.. dubioasă aşa.. pentru vârsta pe care o am. Mi-e frică de ziua în care o să am copil de 14-15 ani. Aka prin clasa a 9-a – a 10-a la liceu. Aka la pubertate.

Băi. Dacă o să am copil prost.. Nu ştiu ce mă fac, milă şi pomană că nu vreau să fiu un părinte autoritar, însă nu ştiu zău.

Am asistat în seara asta involuntar la o conversaţie între 4 gagici de clasa a 9-a şi a 10-a în timp ce stăteam în staţie la autobuz. Pe cuvântul meu că timp de 20 de minute.. altceva în afară de tipi buni, baluri, miss, popularitate, “ăia din clasa a doişpea”, n-am auzit. Să detaliez puţin, pentru că povestea este de un caracter dramatic nemaiîntâlnit. Aşadar.

Una din boboace nu vroia dom’le să participe la miss la bal, mă-nţelegi. Cum se poate fată, aşa ceva? Celelalte încercau s-o convingă, etalând unul după altul argumente precum

  • O să fii mai populară;
  • Dacă eşti mai şmecheră şi ştii să te bagi, te împrieteneşti cu ăia de-a doişpea [culmea, eu nu mă simţeam aşa importantă când eram în clasa a doişpea];
  • Participi la repetiţii de două-trei ori pe săptămână! Ca să nu mai zic că te scot ăia cool de-a doişpea de la ore. Şi-ţi mai dau şi scutire pe toată ziua. Adică imaginează-ţi. Tu poţi să nu te duci la nici o ora în ziua aia.. să mergi doar la repetiţii, şi ei tot ţi le motivează pe toate. Fain, nu?
  • O să fii populară, fată!
  • Dacă îţi iese şmecheria cu ăia de-a doişpea poa’ să-ţi pună pile la concurs!

Acum, văzând cât de mult căcat am reţinut din toată gargara lor, mă şi enervez la gândul că-mi ocup memoria cu toate tâmpeniile. Însă ceea ce am auzit m-a mirat destul de mult şi m-a determinat să-mi pun eterna întrebare: “Băi frate.. aşa eram şi eu? 😐 ” Din câte-mi amintesc despre versiunea mea de clasa a noua… răspunsul ar fi “nu”. Nu mă îmbrăcam “pă trend”, aveam ochelari d-ăia “uncool” cu rame subţirele de metal, ascultam muzică mai naşpa [asta e. 😛 ], dar eram nice şi prietenoasă şi fără prea multe dorinţe de popularitate în cap. Tipele astea pe de altă parte… Cred că una din ele avea pe faţă mai mult fard decât am avut eu toţi anii ăştia la un loc [şi gândeşte-te.. am trecut printr-un banchet! 😛 That’s some serious shit right there!].

Nu ştiu dacă vorbim despre un alt generation gap, sau dacă sunt eu învechito-demodată… însă ştiu că dacă o să am un copil d-ăsta… M-a luat dracu. 😀

Advertisements

Gulerash.

January 19, 2008

Din ciclul “Mi-e foame”, “Da, şi mie îmi place brânza!” ţi-o prezint pe Gulerash. Cine este ea? Gulerash este colega mea de bancă din liceu care are talentul de-a trânti când ţi-e lumea mai dragă câte-o replică de ţi se îndoaie sufletul. De râs. Gulerash e “Mădălina”. Gulerash e studentă la Informatică. Gulerash e fata care vine cu bârfa şoptită la tine, fără să ştie că tu de fapt i-ai zis-o tipei care i-a zis-o ei. Gulerash are un mic fetiş cu şosetele. Mama lu Gulerash lucrează la o farmacie. Ce rezultă de aici? Gulerash are şosete cu Oscilococcinum. Gulerash a pus păturica atunci când era mică. Gulerash a băut sticle. Şi erau grele. Gulerash. O figură.

guleras