Click.

October 30, 2009

Băi cât e de fain când rezonezi cu oamenii. Când cunoşti that perfect stranger cu care eşti total pe frecvenţă şi când te loveşte din plin direct în freză fiecare aspect în privinţa căruia te identifici cu omul din faţa ta.

Săptămâna trecută am ţinut interviuri VIP – trei zile de interviuri de dimineaţa până seara, în care basically întrebi cam aceleaşi lucruri sperând să obţii acel ceva care să te entuziasmeze complet şi irevocabil. Trei zile în care am dat peste tot felul de oameni – mai agitaţi, mai molcomi, mai hotărâţi, mai din plop, mai amuzanţi, mai vii, mai interesanţi, mai obositori. Ai spune… “De ce dracului te-ai băga în aşa ceva? N-ai altă treabă mai bună? Vreo carte de citit, vreo piesă de ascultat?” La chestia asta nu pot să-ţi răspund decât un lucru: Dumnezeule Doamne, este absolut incomparabil rush-ul pe care îl ai atunci când, după trei ore de interviuri banalo-identico-plictisitoare, dai peste un om cu care eşti pe aceeaşi frecvenţă. Când după “nu ştiu”-uri spuse pe voci stinse dai peste un om care chiar îţi răspunde la întrebări şi este acolo pentru că vrea să fie acolo. Când omul vorbeşte cu tine din plăcere, iar atunci când îţi răspunde te priveşte în ochi, nu se uită la aplica de pe peretele din spatele tău. Când nu simţi nevoia să notezi detalii pe formularul de evaluare pentru că ştii că nimeni şi nimic nu te poate face să uiţi ultimele douăzeci de minute şi c-o să mori cu omul ăla de gât atunci când situaţia o va cere.

În situaţii de genul ăsta, absolut oricât de obosită, de ciufută şi fără nici un chef de human contact aş fi, îmi apare brusc un zâmbet tâmp pe faţă şi mă înseninez toată. Şi aş întinde şi aş stretchui cele douăzeci de minute astfel încât să acopere toată după-masa, aş închide mapa şi aş sta să mă conversez cu omul ăla despre toate tâmpeniile imaginabile şi inimaginabile. Pentru că decizia este deja luată.

Iubesc click-urile. Moreover, iubesc cu atât mai mult click-urile atunci când se produc în compania unei persoane cu care nu prea mă ştiu. Pentru că momentele astea te fac să realizezi că oricâte ciudăţenii ai avea, oricâte lucruri ar fi “în neregulă” cu tine, oricâte chestii dubioaso-nişate te interesează, nu se poate ca, mai devreme sau mai târziu, să nu găseşti pe cineva care să vibreze la ele.

And that’s comforting.

Partener De S…coală.

March 16, 2008

Ua. I’m coming back with a bang! N-am mai scris pe blog de ceva vreme. Sunt o ordinară, ştiu. Dar lasă. Nu-i problemă. De ce revin acum? Pentru că nu mai am Partener De S…coală. [da, S-ul ăla e lăsat S intenţionat. În caz că te intrebai. 😀 ] Adică PDS. Nu mai am, na, şi mă enervează chestia asta. Aşa că veniţi toţi înapoi bă, veniţi înapoi.

Onuk Papuk, Nonel, Karmenushi, Bilişor, Licurici, Lana, Auraş, Manu Babanu, Vlad, Dani, Morris, Mălina Bulina, Oana, Alex, Gotcă, Radu, Ioana, Anca – you pimps! you super-duper pimps! De la primu’ până la ultimu’ aţi fost perfecţi. :X în cel mai puternic mod.

Sorin, Oana [shefa!], GeorgianaRăzvan [parliamientu’ scoţian bă!], Ana, Mara, Olga, Ligia, Zăpă, Laura, Alina, Bogdan [diavole], Cătă, Anca, Andreea [arhitecta :>], Cosmin [min nu mean.], Ruxandra, Oana, Tudor, Ionuţ, Roxana, Emil, Cristina, Alexandra, Ana-Maria, Ioana, Luiza, înc-o Oană [multe frate!], Adelina, Indra, Erika, Andreea! Mamă mulţi sunteţi. Mulţi şi şmecheri şi voi. Şi dăştepţi! Şi gata nu vă mai pup în cur că nu se cade.

This is my shrine to you guys. Oamenii cu care am petrecut ultimele două săptămâni. Gaşca pedese din arerepe. O mână de oameni coloraţi şi plini de viaţă. Aşa că:

Pentru Herăstrău, pentru Center Club [homg.], pentru Hanu cu Tei, pentru ARRP, pentru bere, pentru zâmbete, pentru căldură, pentru 2 stupid dogs şi the ugliest weenie [homg nr 2. 😀 ], pentru covrigi, pentru tort, pentru mărţişoare, pentru toleranţă, pentru hugs [vezi toleranţă 😀 ], pentru kisses [vezi toleranţă iar 😀 ], pentru chef, pentru jocuri, pentru revelaţii, pentru încă nişte bere, pentru amintiri, pentru talent, pentru vise, pentru şi mai multă bere, pentru zmeu, pentru VOI:

pds
[poză furată de la prietena Onuk pentru că eu nu am încă!]

A.. da. Şi simfonia tot pentru voi.