Frumos.

Știi că-s genul ălea de melodii pe care le identifici printr-un singur cuvânt? Fie că-s sexeh, cu tupeu, energizante, sunt piese atât de puternice încât îți transmit un sentiment extraordinar de clar conturat. Ei, piesa asta nu-i nici sexeh, nu-i nici cu tupeu, nici energizantă, este pur și simplu frumoasă. Atât.

And in the spring
I change my skin
And it blows away
With the changing wind.

P.S. Din păcate clipul original nu permite embeduire, însă serios că merită să-l vezi. Este una dintre cele mai bune completări vizuale la o piesă pe care le-am văzut în ultima vreme. :] Enjoy.

My very own personal truth is that…

…oricât de simplist, adolescentin, imatur şi stupid ar suna, Placebo fac, as a whole, absolut cea mai tristă şi heartwrenching muzică.

Am zis.

I’m weightless
I’m bare
I’m faithless
I’m scared.

Just Like Heaven.

Piesa asta e euforie pură, jur. E zâmbet-tâmp-stupid-face-hug-a-tree-fuck-that-hug-everyone-happy. E mersul pe jos până la metrou într-o dimineaţă însorită de primăvară cu căştile-n urechi şi mâinile-n buzunar. E trezitul fresh cu două minute înainte să sune infectul de ceas. E privirea caldă a unui om cu care tocmai te-ai întâlnit. E ţârâitul soneriei de pauză din liceu. E just like heaven.

People love to hurt each other.

…don’t they?

Love Will Tear Us Apart.

M-a lovit o chestie: m-a lovit că eu simt trecerea timpului foarte intens în concerte. Nu o dată m-am surprins realizând cum trece fiecare secundă dintr-o melodie, realizând cum se duc momentele unul câte unul, realizând că aş vrea să existe un buton mare de pauză, sau de rewind de altfel, care să-mi permită să analizez fiecare mişcare, fiecare sunet, fiecare instrumentist, care să-mi permită să prelungesc cât se poate de mult euforia aia unică, stare pe care o trăiesc de fiecare dată când văd o trupă cântând live. Acelaşi lucru mi s-a intâmplat şi sâmbătă seara, când am fost cu Onuk, Nona, Dinică, Chiti şi Dinculeţ să vedem Nouvelle Vague.

Cum a fost Sala Palatului? Cu scaune, ca de obicei. Chestie total imbecilă şi enervantă atât pentru public cât şi pentru oamenii ăia faini care se perindă pe scenă. Ce s-a întâmplat la Thievery Corporation s-a întâmplat şi la Nouvelle Vague şi probabil o să se întâmple şi la Tricky diseară: ăia de cântă o să-i roage pe ăia de stau jos să se ridice naibii în picioare că totuşi, nu se uită pe ProTV la un film mediocru, ci se află la un concert în faţa unor oameni care cine ştie când mai aterizează prin România.

“Just because you have seats doesn’t mean you have to use them!”

…spunea una din fete înaintea celei mai energice piese Nouvelle Vague. Dar să lăsăm la o parte critica unuia dintre puţinele locuri din Bucureşti unde se poate desfăşura un concert pe timp de iarnă şi să trecem la the actual show.

Duamne! :X

Cum să scrii un post despre Nouvelle Vague fără să le pomeneşti pe ele?

Mélanie Pain şi Nadeah Miranda. Adică aia brunetă şi aia blondă. Băăăi tată, geniale au fost, pe cuvântul meu. M-au făcut să realizez că atunci când te gândeşti “Nouvelle Vague” nu te gândeşti atât la coveruri după piese punk din anii ’80 cât te gândeşti la franţuzoaice bune care-ţi cântă de te fac să uiţi de piesele originale. S-au completat una pe cealaltă. Una îmbrăcată în alb, alta în negru; una sălbatică şi senzuală, alta inocentă şi boemă (şi totuşi, cel puţin la fel de senzuală ca prima). Amândouă de-a dreptul seducătoare.

Nu îmi dau încă seama dacă a fost scurt concertul sau dacă am fost eu într-atâta de hipnotizată încât nu mi-am dat seama când au cântat şi In A Manner Of Speaking şi Too Drunk To Fuck şi Love Will Tear Us Apart (care apropo, are mult mai mult farmec live decât recorded. Nu mă crezi? Uită-te aici.) şi Dance With Me şi This Is Not A Love Song şi Bela Lugosi’s Dead şi asta numa’ ca să-mi enumăr o parte din favorite.

Noi am avut şi incredibilul noroc de a sta fix în faţa scenei (la modul atingând scena cu mâinile), prin urmare am putut admira tot îndeaproape. Chestie de-a dreptul confuzantă, pentru că efectiv nu ştii la ce să te uiţi. La fete? La instrumente? La instrumentişti? La ce? E exact chestia de care vorbeam mai sus. Îţi trebuie vreo 3 perechi de ochi ca să poţi studia, admira, asculta şi interioriza totul. Pe de altă parte, poate tocmai faptul că nu poţi să faci chestia asta dă atâta farmec unui concert. Fiecare păstrează ce poate de la oamenii de pe scenă, prin urmare fiecare experienţă este unică pentru toţi oamenii cu ochii mari şi zâmbete tâmpe care ies pe uşile Sălii Palatului.

Eu? Eu am păstrat în mod deosebit trei chestii, în plus faţă de toate melodiile interpretate absolut superb.  În primul rând, am păstrat un “FUCK!” strigat din tot sufletul alături de alţi 4000 de oameni la cererea Mélaniei Pain, care ulterior a exclamat “That was a good fuck in Bucharest!”. Mulţumim, sărumâna! 😀 În al doilea rând, am păstrat zâmbetul aceleiaşi Mélanie, zâmbet care a fost special pentru noi, fetele-mai-mult-decât-entuziaste-care-aplaudau-din-toată-inima din stânga scenei. Zâmbet care ne-a făcut pe toate să ne topim acolo ţopăind ca nişte capre la final de piesă că “omg omg ne-a zâmbit nouă, maaaaamă ce fain!”. Nu în ultimul rând, am păstrat “OMG”-ul autentic pe care l-a scăpat da, tot ea, când a ieşit pe scenă pentru bis. Toată Sala Palatului era în picioare aplaudând din tot sufletul şi ea a rămas pironită locului alături de un instrumentist, şi în timp ce îl apucă de braţ, pe buzele ei se poate citi un “Oh my god” înduioşător. Da, ne-am topit. Din nou.

Aşadar.. mulţumesc Nouvelle Vague pentru o serie de amintiri deosebite. Amintiri care n-au fost redate nici măcar la un sfert din intensitatea lor. Pentru că nu ai cum să descrii zâmbete tâmpe, ochii mari, fredonări aleatorii şi OMG-uri autentice. Pentru că oricât am vrea, in a manner of speaking, semantics won’t do.

:|

:|

Mă tot câcâi de-o săptămână să scriu un articol despre concertul Roisin Murphy, despre cât de mult m-a marcat, atât prin muzica în sine, cât şi prin toată teatralitatea performance-ului. Acest concert m-a determinat s-o ascult sau pe ea, sau pe ea + Mark Brydon = Moloko de 10 zile încoace. Atât. Să mă uit la poze, să caut live-uri pe youtube, să-mi şterg jumate din muzica de pe player ca să-mi trec mai vechile şi mai noile fixaţii, să ascult cât mai mult, să înnebunesc lumea vorbind despre asta.

Nu am reuşit. Încă.

Ceea ce am reuşit însă, este să dau peste un live performance absolut sublim.

Moloko – Should’ve Been, Could’ve Been.

Varianta originală:

😐

Fragil.

Asta este una dintre cele mai sensibile melodii pe care le-am ascultat în ultima vreme. Mă bucură foarte mult faptul că am găsit un clip pe măsură.

Mulţumesc Onuk.
Mulţumesc Nona.

Yann Tiersen – Comptine D’Une Autre Ete.

Încă unul.

Browsuind din nou chestionabil, mai dau peste-un zvon. Ce zvon, ai putea să te întrebi tu? Ei bine:

Underworld, Bucureşti, 7 noiembrie.

Ultima bârfă ginită pe chestionabil s-a confirmat. Cu asta cum o fi?

Later edit:

Ca să vezi, s-a confirmat şi asta. :))

Vineri, 7 noiembrie, la Romaero (Băneasa), apar Underworld. Cum apar? Beck’sperience style! 😀 Da, acel Beck’sperience care a adus Goldfrapp, Martina Topley-Bird şi Massive Attack. 😀 Biletele vor fi 75 RON pre-eveniment, şi 100 în ziua evenimentului şi poţi să-ţi iei de pe http://www.bilete.ro, http://www.ticketpoint.ro şi evident, din reţeaua Diverta. Doamnele se pun în vânzare de marţi (23 septembrie).

\o/

Uau.

Deci melodia asta este atâta de frumoasă de nu-mi vine să cred. A rupt Vama anul ăsta, drept pentru care pe youtube sunt numa’ comentarii în limba română care ridică în slăvi cele două minunăţii: locul şi melodia.

Pentru după-amiezile leneşe de pe plajă alături de Nona şi Dinică: The Cat Empire – The Lost Song (Live).

Adrian Thaws.

Am auzit o bârfă concertistică. E o bârfă maaaare şi suculentă, proaspăt scoasă din cuptorul chestionabil.ro. Crezi că poţi să-i faci faţă? Hai.. încercăm? Aparent.. vine… el:

Aşadar… Tricky. 26 noiembrie. Bucureşti.

Că tot am pus mai jos Hell Is Around The Corner. 😀

Later edit: Gata, nu mai e zvon. E pe bune. 😀 *does the monkey dance*

Domnul Thaws va fi oficial prezent la Sala Palatului în 26 noiembrie cu încă vreo 5 instrumentişti şi ne promite că face show. Personal sunt curioasă cu ce gagică vine, dar na. Vedem la faţa locului I guess. 😀 Biletele se pun în vânzare de joi pe www.bilet.ro, www.bilete.ro, www.ticketpoint.ro si pe www.eventim.ro şi-o să fie între 60 şi 100 RON. Also, poţi să-ţi iei din Diverta, Cărtureşti, Sala Palatului, Magazinul Muzica şi-alte locuri de-astea cunoscute. Maaaaamă, de-abia aştept să apară posterul ca să pot să-l fur! 😀

Sursă oficială: Mediafax.

*faints*