press pause.

ce piesă.

Acum câteva seri a fost London pe HBO. Eu, desigur, fiind în pitorescul meu oraş natal, aveam home.box.office-ul la o apăsare de buton cum vine expresia. Conexiunea logică este desigur că m-am uitat la filmul menţionat mai sus. Multe droguri, mari iubiri şi şi mai mari drame, un Jason Statham dealer şi impotent, fiţe, high class rich kids şi piesa asta. [nu îmi înţelege greşit înşiruirea de termeni, filmul e chiar fain]

Aveam soundtrack-ul de mult că deh, Crystal Method. Dar l-am ascultat? Nu, pentru că se pierduse printre celelalte.

*slaps herself*

Revenind. London: Cocaină. Parti. Flashbacks. Despărţire. Durere. Dramă. Disperare. Şi Glass Breaker apoteotic la final. Magistral.

Ua. I’m coming back with a bang! N-am mai scris pe blog de ceva vreme. Sunt o ordinară, ştiu. Dar lasă. Nu-i problemă. De ce revin acum? Pentru că nu mai am Partener De S…coală. [da, S-ul ăla e lăsat S intenţionat. În caz că te intrebai. ] Adică PDS. Nu mai am, na, şi mă enervează chestia asta. Aşa că veniţi toţi înapoi bă, veniţi înapoi.

Onuk Papuk, Nonel, Karmenushi, Bilişor, Licurici, Lana, Auraş, Manu Babanu, Vlad, Dani, Morris, Mălina Bulina, Oana, Alex, Gotcă, Radu, Ioana, Anca - you pimps! you super-duper pimps! De la primu’ până la ultimu’ aţi fost perfecţi. :X în cel mai puternic mod.

Sorin, Oana [shefa!], Georgiana, Răzvan [parliamientu' scoţian bă!], Ana, Mara, Olga, Ligia, Zăpă, Laura, Alina, Bogdan [diavole], Cătă, Anca, Andreea [arhitecta :>], Cosmin [min nu mean.], Ruxandra, Oana, Tudor, Ionuţ, Roxana, Emil, Cristina, Alexandra, Ana-Maria, Ioana, Luiza, înc-o Oană [multe frate!], Adelina, Indra, Erika, Andreea! Mamă mulţi sunteţi. Mulţi şi şmecheri şi voi. Şi dăştepţi! Şi gata nu vă mai pup în cur că nu se cade.

This is my shrine to you guys. Oamenii cu care am petrecut ultimele două săptămâni. Gaşca pedese din arerepe. O mână de oameni coloraţi şi plini de viaţă. Aşa că:

Pentru Herăstrău, pentru Center Club [homg.], pentru Hanu cu Tei, pentru ARRP, pentru bere, pentru zâmbete, pentru căldură, pentru 2 stupid dogs şi the ugliest weenie [homg nr 2. ], pentru covrigi, pentru tort, pentru mărţişoare, pentru toleranţă, pentru hugs [vezi toleranţă ], pentru kisses [vezi toleranţă iar ], pentru chef, pentru jocuri, pentru revelaţii, pentru încă nişte bere, pentru amintiri, pentru talent, pentru vise, pentru şi mai multă bere, pentru zmeu, pentru VOI:

A.. da. Şi simfonia tot pentru voi.

Na că mi-am întrerupt vacanţa. N-am putut să n-o fac. De ce? Pentru că am dat peste o super piesă via Radio Alternativ. Aşa că sărumâna Valentin pentru că mă culturalizezi. [Valentin e omu' alternativ, pentru tine, ăla care stai acuma şi te întrebi cine naiba e ] Aşa. Deviam iar. Piesa.

Electric President - Insomnia. Că tot e ora 3 dimineaţa şi-o ard pe net. Ce să faci pe piesa asta? Absolut nimic. Se recomandă folosirea ei în condiţii de maximă lene. Tratează cu succes absolut orice tentativă de a face ceva productiv. Contraindicaţii: a nu se lăsa la îndemâna manelarilor deoarece poate duce la efecte grave. Administrare: în caz de insomnii acute, se porneşte calculatorul, se deschide winamp, se dă play şi se aşteaptă. Cu alte cuvinte taci şi-ascultă.

Zău!

P.S. Dedicaţie pentru Onuk pentru că a zis că-i place ce pun pe-aici.

Vai vai vai ce piesă faină. Sărumâna nenea Ashcroft pentru încă un biju’. (Ce cuvânt fain. Biju. daaa ştiu cum se scrie, taci!). Uite şi tu:

Richard Ashcroft este fostul solist The Verve, în caz că ai dubii. Cât sentement pe pesa asta dom’le (în spiritul unei mari profesoare de la FCRP). Cu câtă pasiune le cântă. Îţi vine să rupi cămaşa de pe tine nu alta. Şi nu îndrăzni să mă contrazici, da?

Am prins Break The Night With Color prima dată într-o seară la Radio Guerilla (le zic sărumâna şi lor pe această cale. ). Mă întorceam acasă de la extraordinarul curs de Teoria Comunicării (Da, mă dau mare. Probleme? ) şi ascultam radio la telefon. Fratele pleiăr era pe nu ştiu unde. Şi ce-mi aud urechile? Eşicroft. Ce nume fain are, nu? Richard Ashcroft. Sună tare bine. Rezonanţă. Ecou. Chestii. În fine. I’m yapping too much. Ştiu. Mi s-a mai zis. Gata. Tac.

P.S. Acest post are 3 scopuri:
1. Să nu creadă Andhra că am abandonat frontul şi m-am apucat de învăţat. Vezi? :> I’m supportive.
2. Să se apuce Casandra de învăţat la TCRSS. Scuză-mă că nu ţi-am pus o piesă mai jumpy. Next time. (Şi să se mai calmeze odată cu nota aia de la Cârlan că sigur ia 9 şi scapă de examen. Pupă-mă-n cur! Da, tu.)
3. Să-l promovez pe nenea Ashcroft. Mă plăteşte. Bine de tot.
4. Da, ştiu că am zis numa 3, dar nu mă interesează. Blogu’ meu, regulile mele. Erm. 4? A. Da. Să te rog să-mi cumperi o cămaşă că pe-a mea am rupt-o ascultând piesa. Sunt tristă.

Na că n-am mai scris de ceva vreme aşa că mi-am zis să ies la interval cu post nou. Şi-apăi dacă mi-au atras şi Rux şi Casandra atenţia, cum draci să nu scriu, nu? Am fani! *faints* Gata. Suficient mâncat căcat. Înapoi la subiect. Care e subiectul? Păi eu. “Vai cât de narcisistă e!” o să spui tu cu mâna la frunte, ochii închişi şi gura întredeschisă, aşa.. într-o poziţie *marylinmonroe-ish*. Nu. De fapt vreau să povestesc aici cât de vacă sunt în sesiune. Acuma tu Rux o să zici probabil “o căcat iar despre şcoală”. Mamă ce mai prezic eu. Gata. Mă abţin.

Doamne Dumnezeule mă surprind până şi pe mine. Deja e rutină. Nici nu mai am speranţe să învăţ ceva. Deci să-ţi povestesc cam cum decurge. Programul examenelor mele.

*două-trei zile înainte de examen*

Ziua asta e probabil tot zi cu examen. Unul de care tocmai am scăpat. Jubilez. Toată sunt un *douăpunctedî*. Îi iau în braţe pe colegii pe care îi cunosc. Ei mă resping dezgustaţi. Eu mă aşez într-un colţ şi plâng. STOP. Nu fac alt jurnal emo. Înapoi la realitate, Paula. Probabil ieşim chiar la o bere! Numa’ voie bună. Hlizeli. Parcă şi uiţi că mai ai 4 examene. Te doare-n cot. Esenţial e că ai scăpat de ăla de azi, da? Şi ia să nu-ţi stric ţie buna dispoziţie amintind că măgăoaia de curs ICRM are 450 de pagini! Ce contează? E timp! Asta cu e timp e deviza oricărui student. De fapt nu cred că o să întâlneşti vreun om care să nu fi zis vreodată “e timp” cu două-trei ore înainte de deadline. În fine. Revenind. EU, în ziua în care termin cu un examen, nu fac nimic. Şi prin nimic, zic chiar nimic. Ajung acasă, arunc geaca pe undeva prin pat, trântesc ghiozdanu’ pe jos, pornesc calculatoru’, ridic picioarele pe masă şi stau. Şi stau. Şi stau. Şi mă mai hlizesc puţin de parcă lumea ar fi a mea. Şi stau. Şi ascult piese leneşe gen Cowboy Junkies - Sweet Jane. Sau Kristen Barry - Ordinary Life. Şi citesc bloguri. Şi messuiesc (asta în caz că merge :))). Şi stau. Şi pierd timpul pe forum. Şi citesc bloguri. Şi stau. Şi se face 4. Şi mă culc. Mama ar fi mândră de activitatea intelectuală depusă de fata ei în astfel de zile. Of de-ar şti ea. Dar *douăpunctejî* (Shit. Acum că mă gândesc, cred că ea îmi ştie adresa blogului. Dar nu cred că intră. Sau intră? Servus mami! )

*ziua de dinaintea examenului*

Oooo! Planuri mari pentru ziua asta. Mi le fac de cu seara. “Mâine mă trezesc de la 8, şi mă apuc să citesc! Hai că parcă prea am lăbărit-o la celelalte examene. Nu se poate. De data asta citesc tot cursul. Măcar o dată. Zău. N-am onoare dacă nu-l citesc!” Na şi ghici ce. Chiar n-am onoare. Pentru că deşi am bunăvoinţa să îmi pun ceasul să sune la ora 8, îi dau un pumn de nu se vede când îmi respectă ordinul. Şi o să ne mirăm puternic dacă maşinile o să facă o revoluţie şi o să elimine specia umană. 8-| Trecând peste. Evident că dorm până la ora 12-13 că doar ce. M-a epuizat prea tare nimicul de ieri. Am lucrat puternic până la ora 4. Am depus efort ca o studentă eminentă ce sunt! Na bun. Mă trezesc într-un final. Şi ce fac? Casc ca o vacă, îmi fac treburile igienice la baie, mă trântesc în scaunul meu ergonomic, pornesc calculatorul şi stau. Serios că asta fac. Şi messuiesc. Şi citesc bloguri. Şi messuiesc. Şi citesc bloguri. Şi mai trânesc pe la 5 un sandwich (da, între timp s-a făcut 5) ca un low-life ce sunt. Şi messuiesc. Şi citesc bloguri. Şi mă plâng că aoleu mâine am examen şi nu ştiu nimic. Şi messuiesc. Şi citesc bloguri. Şi mă plâng. Se face 8. Arunc un ochi pe furiş la curs. Aruncă şi el un ochi la mine, mai puţin pe furiş mai mult pe “ia-mă-n mă-ta şi citeşte ceva”. Mă fac că nu-l văd totuşi. Şi messuiesc. Şi citesc bloguri. Şi mă plâng. Şi gata că se face unşpe şi nu se mai poate. Mă scandalizez! “Iar Paula? Iar?” Deschid cursul şi mă apucă un stres puternic. Şi messuiesc pe tema stresului puternic. Şi citesc bloguri şi comentez pe tema stresului puternic. Şi mă plâng pe tema stresului puternic. Şi beau o cafea. Şi printre mess, bloguri şi plâns mai citesc vreo 10 pagini. E grav, îmi zic. N-am cum să termin. Evident. Şi o duc aşa cu chiu cu vai şi cu 30 de pagini citite până la ora 5-6 dimineaţa. În punctul ăsta tremur ca ultima proastă de frică. Pe dracu. Tremur de la cana mare de cafea băută repede pe la doişpe noaptea pe stomacul gol. Soarele aproape că răsare. Păsărelele aproape că cântă. Vântul aproape că bate. Eu… aproape că învăţ. Şi la un moment dat.. vine gloriosul moment când zic “o baga-mi-aş…cucu!” şi mă culc. Iar, planuri, schiţe, idei, proiecte. “Dorm 3 ore, mă scol, calculatorul rămâne oprit!, citesc, fac bine la examen!”. Pă dracu.

*ziua cu examenul*

După o noapte de-a dreptul istovitoare reuşesc să mă trezesc pe la unşpe-doişpe. Mă respect, ştiu. Examenul e la 6 de fiecare dată. “E timp!” sună iar deviza studentului în capul meu. “De acord!” îmi spun cu entuziasm. Şi deschid cursul. Şi citesc. O pagină. Două. Trei. “Uite că merge bine, îmi zic. Gata! Mă fac fată serioasă!” Hai nu zău. Şi-atunci de ce e calculatorul deschis o juma’ de oră mai târziu? Ei de ce. Pentru că lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba! Amuzante şi vorbele astea din popor. Dar asta rămâne pe alt post. Orele ăstea sunt cele mai aiurea. Ba râd, ba plâng. Tot aşa, tot aşa. Dar într-un final îmi bag picioarele, fac un duş şi plec la război. Şi ce se întâmplă? Păi azi am călcat într-un căcat, am avut noroc la examen şi-am ştiut. Ca să vezi. Tot aşa. Poimâine am alt examen. Dar ce pisici. Hai. În cor. E timp!

Na ăsta-i post dedicat trupei Husky Rescue. Foarte faini sunt oamenii ăştia. Finlandezi, de la mama lor de-acolo de la Helsinki.
Aşa se descriu dânşii:

“Every track is designed to be a warm breeze to counter the chill of daily life, whether you live in cold climes or not. All moments from life become part of the music. Husky Rescue reflects our background in Helsinki where the winter nights are so cold and long while the summer is hot and short, but oh so sweet. It’s melancholic music but there is always hope. Husky Rescue’s music is like the first snow on the ground when you can still see the green grass through the snow. It’s like spring’s sunbeam after the long, dark, sunless winter time.”

Şi într-adevăr, chiar ca o ”warm breeze” sună. De exemplu uite-aici. City Lights.

E slick. E warm. E secsi. E mellow. E senzuală. Ce-ţi trebuie mai mult de la o piesă? Ca să nu mai zic că gagica arată într-un mare fel în clip. Cum se bălăngăne ea acolo în faţa maşinii. Şi gata! Asta a fost cu toata senzualitatea piesei. :)) Bagi cuvantul “bălăngăne” undeva şi orice notă de secsiime e dată dracu’. Probabil acum te hlizeşti şi te miri de cât de prostovancă sunt. Da, sunt! Şi ce? E dreptul meu! Continuând.

New Light Of Tomorrow.

Asta e una dintre cele mai relaxante piese pe care le-am ascultat vreodată. Am dormit dumnezeieşte de foarte multe ori pe ea. Nimic nu se compară cu clipa aia perfectă când eşti pe punctul de a adormi şi auzi intrumentalul ăla liniştitor de la sfârşit, în care se îmbină linia demenţială de pian, vocea lui “and until the end” şi chitara aia leneşă. Completează momentul.

Şi apropo de New Light Of Tomorrow, mai avem şi mix Bonobo.

Şi varianta asta e foarte bună. Că doar e Bonobo ce mama naibii. Ţie care-ţi place mai tare?

Închei aici postul, nu înainte de a preciza bineînţeles numele albumului de pe care am scos piesele astea două. Country Falls. 2004. Download it. Şi dacă eşti curios, au scos album şi în 2007, pe nume Ghost Is Not Real. Dar cam atât avem de la ei. Sperăm la mai mult pe viitor.

02:24 AM.

*Paula is signing out*

Ce examen dăm azi? Ştiinţe economice: Management şi Marketing. =)) Can you say ”flunk” ?

 ”Politica bugetară reprezintă teoria şi acţiunile guvernamentale referitoare la veniturile şi cheltuielile publice, căile şi mijloacele de concentrare a încasărilor, tipurile şi mărimea cheltuielilor prin care se poate interveni direct pentru atenuarea şocurilor şi disfuncţionalităţilor, pentru relansarea economiei, etc.”

Na explică-mi tu mie, cum căcat învăţ aşa ceva. Din fericire am senzaţia că mai încolo cursul devine mai interesant. Cel puţin sper. Pentru că trebuie să-l învăţ pe tot în noaptea asta. Pentru că mâine am primul examen serios din facultate. Pentru că trebuie să fac bine. Pentru că vreau să fac bine. Pentru că dacă nu fac bine mă ia maică-mea de fund şi mă trânteste înapoi în Braşov la Transilvania la informatică. And we wouldn’t want that now, would we? Ia că mă duc să văd ce-i cu macroeconomia asta. Îi dau eu de cap, mnezeii ei de macroeconomie. Meanwhile te las cu o piesă cam.. nemuritoare aş zice, numa’ bună de chillăneala pe care-o s-o trag eu mâine seară. Air. All I need.

Şi sfinţi. Şi cristelniţe.

Doamne cât e de frustrant să nu meargă messengerul. El, prietenul nostru, al tuturor. Nu ştiu dacă pe tine te enervează dar eu mor. Şi când îl mai văd şi pe idiotu’ ăsta mic cum stă şi se hlizeşte la mine într-un “:D” de zile mari, îmi vine să-mi arunc monitorul pe geam:

Uită-te la el ce vesel e. Zici c-a câştigat mă-sa la Loto şi-i cumpără acuma nişte emoticonuri şi nişte audible-uri noi. Mai are puţin şi face pe el de fericire, mnezeii lui de nesimţit. Parcă ştie că eu mor de nervi în spatele monitorului şi numa d-al dracu’ se chinuie să zâmbească *evitare sublimă a cacofoniei* câââât poate el mai bine. Să-i văd eu dantura aia spotless de vedetă. Poate poate mă şi orbeşte cu ea. Ce s-ar mai bucura. Pare el destul de inocent şi de binevoitor. Aşa ai zice, nu? Ei bine, nu! E un diavol! Satan întruchipat şi trimis pe pământ în formă de logo pentru o companie multimiliardară. Yahoo. Alţi draci.Când te uiţi în ochii lui albaştri ţi se topeşte sufletul… de nervi. Pentru că el, da EL, nu mă lasă să dau add la nimeni, nu mă lasă să intru în conferinţe, nu mă lasă vorbesc la microfon, într-o vreme nu îmi permitea să mă folosesc de PhotoShare, iar acum… acum… Nici arhivele nu le mai pot folosi. Pentru că şi-a băgat el coada până şi acolo şi mi le zăbuneşte şi nu mai înţeleg nimic. Mnezei. Şi sfinţi. Şi cristelinţe.

Acuma… Sigur o să fie măcar unu’ care-o să zică… Ia uite şi la proasta asta… De ce mama dracului nu-l dezinstalează? Ei ghici ce. L-am dezinstalat! I-am dat cu Add/Remove Programs în cap. Am fost violentă şi necruţătoare. Ei şi? Dracu’ tot pe capu’ meu stă. Şi zambeşte… şi bate galeş din gene… şi-mi face cu ochiul… şi “Please click “Try again” to re-enter your ID and password. If you have forgotten your ID or password, click “Sign-In Problems?”.

Ştii ce? Du-te dracu.

Na ca să vezi. Înc-un concert pe primăvara asta. După ce c-avem iiiiimediat după sesiune Laurent Garnier şi Live From Buena Vista The Havana Lounge, tzac pac în 28 aprilie vine şiiiii… şiiii… Amon Tobin. Da da da. Chiar el. Încă nu se ştie unde, însă se ştie cât. 400 înainte, 500 acolo. Aşa ne zice lumea de la fundaţia Phoenix. Ce să zic. Welcome mr. Tobin.